Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
DIALOG – Anna Ungureanu: Prezenţa noastră în China este o experienţă puternică şi motivantă în acelaşi timp
2014-09-05 10:09:06 cri-1

Mulţumim! Acest lucru ne-am propus şi noi. Cum şi cu ce va cuceri Madrigalul sufletele chinezilor?

Sigur că ne-am gândit foarte tare şi noi, foarte mult ne-am gândit la ce-ar putea să le placă, noi nu ştim ce ar putea să le placă, aşa că am adus din toate câte puţin, dar am mizat mai ales în a doua parte pe muzică românească folclorică pentru că este mai puţin facil să ajungă ei la această muzică şi atunci am zis că trebuie să le oferim ceva din al nostru. Programul nostru va cuprinde în prima parte muzică renascentistă, din toate şcolile europene, asta ca o gustare, pentru că însăşi denumirea Madrigalului vine din acea perioadă şi din acel stil şi atunci am zis că ne reprezintă, într-o oarecare măsură, şi trebuie să fie în program, muzică religioasă românească ortodoxă şi aici mă refer la cântările bizantine, cele care sunt sigură că în China nu se cântă în acest stil, cred că va fi o picanterie, dacă doriţi să putem spune şi aşa, muzică românească religioasă modernă, avem compozitori foarte, foarte tineri, chiar un coleg de-al nostru care acum nu poate fi lângă noi pentru că tocmai i s-a născut al doilea copil acum 2 zile, el a scris o partitură minunată şi o vom cânta, deci un limbaj modern şi după aceea, în a doua parte avem muzică modernă românească şi muzică folclorică, clasică şi contemporană. Deci am încercat să facem o selecţie, un melaj muzical în care să le putem da o gustare din ce ştim noi să facem. O să cântăm cu tot dragul, suntem pregătiţi sufleteşte să fie un concert minunat, mai ales pentru faptul că astăzi am fost în sala aceea şi am experimentat acustica absolut minunată şi potrivită pentru ceea ce ne dorim noi, şi credem că o să fie o seară în care, eu mereu spun chestia asta, aşa o simt eu, dacă avem o sală bună este o bună oportunitate de a merge mai departe în exerciţiul nostru de a atinge alte culmi de expresivitate şi de generozitate muzicală şi asta încercăm să facem şi aici. Pentru noi nu este doar un concert în care să ne arătăm tehnica sau expresivitatea, ci este un moment, este un prilej de-a ne descoperi încă o dată pe noi înşine ca grup, ca individ şi mai ales pe noi în relaţie cu publicul, prin muzica pe care o s-o cântăm, mai ales că publicul chinez pentru, noi, cei tineri, nu este cunoscut, încă nu-l simţim, şi vrem să cunoaştem şi vrem să avem această oportunitate de-a relaţiona în direct, 90 de minute, cu un public pe care nu l-am întâlnit, este foarte important, este o experienţă puternică pentru noi şi motivantă în acelaşi timp.

Anna Ungureanu, cum ţi se pare misiunea de dirijor pe care o ai în Madrigal, acest simbol al măiestriei interpretative corale româneşti?

Este o misiune pe care orice muzician care a învăţat mult şi şi-a dorit foarte tare să ajungă undeva unde sufletul lui să-i spună că-i este bine sau este pe drumul cel bun, că niciodată nu putem să ne mulţumim, doar că atunci ni se opreşte evoluţia muzicală profesională ş.a.m.d., este o responsabilitate ziceam pentru că am început foarte serios să mă gândesc la această poziţie dacă doriţi, la acest rol, împreună cu maestrul Marin Constantin cu care am studiat 9 ani în direct cu corul său minunat, Madrigalul. Este în acelaşi timp o oportunitate pentru mine de-a mă descoperi ca şi muzician, ca şi profesionist, ca şi dirijor, dar cred că experienţa aceasta este motivată în primul rând de faptul că mă descopăr pe mine în relaţie directă cu atât de mulţi oameni diferiţi

în faţa mea, zilnic, comunicarea este esenţială, comunicarea umană şi cea profesională, şi noi toţi, acum ne-am uniformizat un pic vizavi de vârstă, suntem într-o căutare a normalului, în primul rând, pentru că societatea e foarte influenţată de tot ce se întâmplă pe plan politic, economic ş.a.m.d. Dincolo de aceste lucruri noi încercăm ca după ce închidem uşa după noi să trăim orele de repetiţie în aşa fel încât să ne simţim un pic mai speciali, dorim lucrul acesta şi atunci misiunea de dirijor poate cuprinde mai multe faţete. Se cere, în ghilimele, se cere să fii un bun pedagog ca să ştii să rezolvi anumite lucruri foarte repede şi să ai soluţii adecvate foarte rapide. Se cere să fii un foarte bun muzician ca să poţi să-i convingi în primul rând, tu, la rândul tău, pe cei din faţa ta, adică aceşti corişti minunaţi, că din punct de vedere muzical se pot baza pe tine. Se cere să fii un bun comunicator, ca între corişti şi tot ce este în exterior să poţi să faci un liant, astfel încât în beneficiul lor să fie tot ceea ce faci tu ca membru administrativ sau tu ca organizator, pentru că dirijorul, vezi, poate fi un pic din toate, poate fi un pic dacă îşi doreşte, sigur că da. Dar cu atât mai greu este să vin după maestrul Marin Constantin care a fost un geniu şi care ne-a rămas în suflet şi nouă şi, undeva, etalonul este atât de sus încât câteodată nici nu ne mai gândim la el ca etalon, ci încercăm doar să ne lăsăm liberi în expresivitatea noastră şi să ne amintim ce ne cerea dânsul şi să putem aplica de fiecare dată acele lucruri, în aşa fel încât să ni se potrivească şi nouă, sigur că da, dar cumva să nu-l dezamăgim nici măcar în gând, pentru că ştim că ne este alături. Frica de dezamăgire şi a dânsului, dar şi a publicului, dezamăgirea ta personală, dacă ceva nu ţi-a ieşit, poate fi foarte motivant. Însă asta este doar o emoţie negativă. Cred că noi construim mult acum pe emoţii pozitive şi acest lucru este important pentru că, v-am zis, societatea tinde să se grăbească în toate direcţiile, mai puţin în direcţia artei, din păcate, însă cred că sunt suficienţi tineri acuma, în momentul acesta, nu numai în Corul Madrigal, dar şi în alte coruri şi în alte orchestre şi alte ramuri alte mişcării artei, ca să poată fi destul de rezistenţi să treacă aceste vremuri tulburi şi să biruiască până la urmă ceea ce este frumos şi simplu. Pentru că nu se bazează muzica pe altceva decât pe simplitate, normalitate, dar totul foarte expresiv şi aici aş dori să spun un lucru care nu-mi aparţine, dar este foarte frumos spus şi am adaptat un pic, că rolul muzicienilor, rolul artiştilor şi acesta considerăm că este şi rolul nostru, este de a duce pe spectator, pe auditor în cazul nostru, în acel loc din inima şi sufletul său unde el singur nu poate ajunge.

1 2 3 4
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China