China a decis să aplice o politică de scutire de viză în perioada 8 noiembrie 2024 - 31 decembrie 2025, pentru deținătorii de pașapoarte obișnuite din Slovacia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Islanda, Andorra, Monaco, Liechtenstein și Coreea de Sud. Cetățenii din aceste țări pot intra în China fără viză în scopuri de afaceri, turism, reuniune de familie și vizită la prieteni, pentru o perioadă de maxim 15 zile.
Odată cu extinderea listei țărilor care beneficiază de scutire de viză, numărul turiștilor străini în China este în creștere.
În primele zece luni din 2024, aproape 430.000 de străini au intrat în China prin vama Aeroportul Shenzhen, în creștere cu 132% comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Din total, 35% au fost beneficiari de scutire de viză, de peste șase ori mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.