Fu Cong: Consiliul de Securitate al ONU nu ar fi fost atât de slab, dacă SUA nu s-ar fi manifestat unilateral
2024-11-19 10:31:25

Consiliul de Securitate al ONU a organizat, luni, o reuniune la nivel înalt pe tema situației din Orientul Mijlociu. Fu Cong, reprezentantul permanent al Chinei la Organizația Națiunilor Unite, a criticat deteriorarea situației din Orientul Mijlociu, în special conflictul din Gaza, observând că, în ciuda deliberărilor frecvente ale Consiliului de Securitate, nu s-a ajuns la o încetare a focului, dimpotrivă, luptele s-au intensificat. 

El a subliniat că, în ciuda apelului unanim al comunității internaționale de a proteja civilii, dreptul umanitar internațional a fost ignorat, civilii palestinieni au fost supuși pedepselor colective, iar Israelul a întrerupt aprovizionarea cu ajutoare umanitare și a atacat lucrătorii umanitari. Fu Cong a recunoscut eșecul dezamăgitor al Consiliului de Securitate în a-și îndeplini în mod eficient atribuțiile cu privire la problema palestiniană. „Consiliul de Securitate nu ar fi fost atât de slab, dacă Statele Unite nu și-ar fi exercitat în mod repetat dreptul de veto sau nu ar fi susținut că rezoluțiile consilului nu sunt obligatorii. Dacă nu ar fi fost transferul constant de arme din partea Statelor Unite, acest război nu ar fi durat atât de mult și nu ar fi provocat atât de multe pagube”, a remarcat reprezentantul chinez.

Fu a propus patru „necesități”: încetarea imediată și necondiționată a focului, extinderea ajutorului umanitar, încetarea acțiunilor unilaterale care încalcă dreptul internațional și reactivarea soluției celor două state. El a susținut proiectul de rezoluție pentru o încetare imediată a focului propus de cei 10 membri nepermanenți și a solicitat Consiliului de Securitate să voteze pentru, cât mai curând posibil. 

Fu Cong a subliniat că orice întârziere și obstrucție din partea Consiliului de Securitate va fi judecată de istorie și a solicitat tuturor statelor membre să se unească și să sprijine Consiliul de Securitate să ia măsuri ferme, pentru a face față urgenței situației din Orientul Mijlociu.


Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree