Schimburile China-Asia de Sud-Est reflectă dorința de dezvoltare
2024-11-18 19:24:42

Sediul Ministerului Afacerilor Externe din China (Sursa foto: CFP)

Sediul Ministerului Afacerilor Externe din China (Sursa foto: CFP)

China și țările din Asia de Sud-Est au înregistrat, în ultima perioadă, un nou val de schimburi care reflectă dorința comună a țărilor din regiune de a rămâne solidare în cooperare și dezvoltare, dar și nivelul ridicat al relațiilor dintre China și țările vecine, a declarat Lin Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Acesta a arătat că China și țările din Asia de Sud-Est sunt vecine apropiate atât din punct de vedere geografic, dar și din punct de vedere cultural, totodată fiind buni parteneri ale căror interese și viitor sunt integrate.

Lin Jian a declarat Asia și Asia-Pacific reprezintă casa comună a Chinei și țărilor din regiune. China a abordat permanent relațiile cu țările din jur ca o prioritate a diplomației, dorind să se angajeze, alături de țările din Asia de Sud-Est, în promvoarea conceptului de prietenie, sinceritate, beneficii reciproce și incluziune, în construcția inițiativei "O centură, un drum" și realizarea unei case pașnice, liniștite, prospere, frumoase și prietene. 

Totodată, China este gata să aprofundeze încrederea reciprocă și cooperarea pe bază de prietenie, să depună eforturi pentru dezvoltarea și relansarea comună cu țările din Asia de Sud-Est, pentru a aduce o contribuție mai mare la pacea, prosperitatea și dezvoltarea din regiune.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree