Întrevedere Li Qiang-Alexander Stubb
2024-10-30 19:11:40

Premierul Chinei, Li Qiang, s-a întâlnit miercuri, la Beijing, cu președintele Filandei, Alexander Stubb.

Li a declarat că, de la formarea parteneriatului cooperativ orientat spre viitor între China și Finlanda, ambele părți au consolidat cooperarea reciproc avantajoasă în beneficiul celor două popoare. China este dispusă să extindă comerțul și cooperarea în domeniul informațiilor și telecomunicațiilor, tehnologiilor inteligente, al produselor agricole și alimentare, pentru a promova complementaritatea economică. 

China va continua să dezvolte o piață prielnică investitorilor finlandezi, sperând totodată că partea finlandeză va asigura un mediu de afaceri echitabil, transparent și nediscriminatoriu companiilor chineze, jucând un rol pozitiv în cadrul relațiilor China-Europa. Ambele țări trebuie să se sprijine reciproc multilateral, inclusiv în abordarea schimbărilor climatice, protejarea biodiversității și aplicarea Agendei ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă, colaborând pentru a construi o comunitate cu viitor comun pentru omenire.

La rândul său, președintele Alexander Stubb a declarat că Finlanda acordă o importanță deosebită dezvoltării relațiilor cu China, fiind un partener de încredere, salutând consolidarea schimburilor la toate nivelurile, pentru aprofundarea cooperării și schimburilor în economie, comerț, agricultură, energie verde, dezvoltare durabilă și educație. 

Finlanda apreciază rolul Chinei în afacerile internaționale și este dispusă să consolideze comunicarea și coordonarea, pentru asigurarea securității globale și combaterea schimbărilor climatice. 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree