China se opune politizării problemei drepturilor omului
2024-10-23 16:20:14

China respinge categoric acuzaţiile nefondate formulate de Australia, SUA şi alte câteva ţări occidentale, privind înrăutăţirea situaţiei drepturilor omului în Xinjiang, a declarat Ambasadorul Chinei la ONU, Fu Cong, în cadrul dezbaterilor generale privind drepturile omului organizate de Comisia a 3-a a celei de-a 79-a Adunări Generale ONU.

Fu Cong a arătat că, în prezent, cea mai mare atenție acordată situaţiei drepturilor omului trebuie îndreptată spre Gaza. Australia, SUA şi alte ţări occidentale ignoră iadul din Gaza, făcând eforturi să denatureze realitatea din regiunea chineză Xinjiang, un loc paşnic şi liniştit, fapt care reflectă dublul-standard extrem de rău. Țările occidentale care urmăresc politizarea şi înarmarea temei drepturilor omului pentru a suprima dezvoltarea Chinei şi pentru a provoca antagonismul între tabere nu vor reuşi.

Poziţia Chinei a fost susţinută de reprezentanţii a peste 100 de ţări, prezenţi la dezbateri, arătând că afacerile regiunilor Xinjiang, Hong Kong şi Tibet/Xizang aparţin afacerior interne ale Chinei. De asemenea, a fost exprimată respingerea fermă faţă de politizarea drepturilor omului, dublului-standard în domeniu şi intervenția în afacerile interne ale altor ţări sub pretextul drepturilor omului.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree