China așteaptă rezultatele reuniunii liderilor BRICS
2024-10-18 17:06:57

(FOTO: CFP)

(FOTO: CFP)

Cea de-a 16-a întâlnire a liderilor țărilor BRICS, ce va avea loc în perioada 22-24 octombrie, în orașul rus Kazan, va fi prima reuniune a acestei organizații după aderarea în ianuarie 2024 a Arabiei Saudite, Egiptului, Etiopiei, Emiratelor Arabe Unite și Iranului la aceasta. Evenimentul polarizează atenția comunității internaționale, în situație în care a început în acest an „cooperarea și mai mare între membrii BRICS”, a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, la o conferință de presă.

Oficialul a precizat că de la fondarea BRICS, membrii săi au urmărit totdeauna deschiderea, incluziunea, solidaritatea, parteneriatele reciproc-avantajoase și menținerea multilateralismului, prin care BRICS a devenit o forță activă, stabilă și benefică pe plan internațional. 

La apropiata reuniune, președintele Xi Jinping va participa la conferințe în format restrâns și în format mare ale liderilor BRICS, la dialogul „BRICS+”și la alte evenimente. Liderii prezenți la reuniune vor avea schimburi aprofundate de păreri în legătură cu actuala situație internațională, cooperări pragmatice în cadrul BRICS, dezvoltarea mecanismului BRICS și alte probleme majore de interes comun.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree