(Foto:www.cfp.cn)
Forțele externe trebuie să respecte dreptatea judiciară, oprind amestecul în treburile din Hong Kong și afacerile interne ale Chinei, a declarat purtătorul de cuvânt al Oficiului din Hong Kong al Ministerului chinez de Externe, ca reacție la faptul că o serie de senatori americani au făcut comentarii neadecvate privind un dosar judiciar aflat pe rol în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong. Politicienii americani au manifestat fățiș sprijinul pentru Jimmy Lai care se opune Chinei și a produs tulburări în Hong Kong. Mai mult, politicienii americani au ponegrit drepturile omului și guvernarea pe baza legii din regiune.
Oficialul chinez a subliniat că justiția din Hong Kong a făcut o judecată independentă, protejând drepturile părților implicate conform legii, apărând securitatea națională, combătând ferm acțiunile și activitățile care amenință securitatea statului, procedurile fiind echitabile, deschise și transparente, potrivit legii.