Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Republicii Gambia
2024-09-06 19:36:45

Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut vineri, la Beijing, o întâlnire cu omologul din Gambia, Adama Barrow, aflat în China la Summitul Forumului pentru Cooperare China-Africa. Șefii celor două țări au anunțat ridicarea relațiilor bilaterale la nivel de parteneriat strategic.

Xi Jinping a declarat că relațiile dintre China și Gambia au înregistrat în ultimii ani progrese îmbucurătoare, cele două țări fiind prietene și partenere bune. Părțile ar trebui să continue să se sprijine reciproc în problemele ce implică interesele esențiale și preocupările majore ale celeilalte părți, să depună eforturi pentru consolidarea prieteniei și încrederii reciproce, pentru dezvoltarea stabilă și pe termen lung a relațiilor bilaterale.

De asemenea, Xi a exprimat disponibilitatea Chinei de a acționa împreună cu Gambia pentru materializarea rezultatelor actualului summit de la Beijing, pentru progresul cooperării bilaterale, cu scopul de a ajuta la creșterea economiei și îmbunătățirea traiului populației. De asemenea, China dorește să consolideze cooperarea cu Organizația de Cooperare Islamică (OIC).

La rândul său, președintele Adama Barrow a declarat că Gambia are o prietenie profundă cu China. Datorită obiectivelor de cooperare realizate de China, traiul cetățenilor acestei țări s-a îmbunătățit considerabil. Gambia apreciază cele zece acțiuni de parteneriat pentru promovarea modernizării Chinei și Africii, anunțate de președintele Xi în cadrul actualului summit. Gambia are convingerea că pentru Africa, China reprezintă viitorul și speranța. Gambia dorește să depună eforturi comune cu China pentru îmbogățirea neîncetată a conotațiilor relațiilor bilaterale, pentru consolidarea parteneriatului în economie, comerț, științe umaniste și în alte domenii. Mai mult, Gambia aplică cu fermitate politica unei singure Chine, fiind dispusă să continue sprijinul pentru China în problema drepturilor omului și altele, a mai declarat liderul gambian.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree