Discursul lui Xi Jinping, în deschiderea Summitului Forumului pentru Cooperare China-Africa
2024-09-05 19:07:22

Relațiile bilaterale între China și toate țările africane care au stabilit relații diplomatice cu statul chinez au fost ridicate la rang de parteneriat strategic sau și mai sus, iar relațiile China-Africa au fost anunțate la rang de comunitate cu destin comun pentru toate vremurile în noua epocă. În același timp, vor fi puse în aplicare zece acțiuni pentru impulsionarea modernizării din ambele părți, a declarat joi dimineață la Beijing, președintele Chinei, Xi Jinping, la ceremonia de deschidere a Summitului Forumului pentru Cooperare China-Africa. 

La eveniment au fost prezenți 51 de șefi de stat sau de guvern și doi reprezentanți ai președinților din țări africane, liderii de stat chinezi Xi Jinping, Li Qiang, Zhao Leji, Wang Huning, Cai Qi, Ding Xuexiang și Li Xi, repsonsabili ai unor organizații internaționale și regionale și alte personalități din diferite cercuri sociale din China și țări străine, numărul total al participanților fiind de peste 3.200.  

În discursul intitulat „Promovarea împreună a modernizării și edificarea comunității cu destin comun”, Xi Jinping a punctat că în ultimii 24 de ani de la inaugurarea forumului, cei 55 de membri, respectiv China, 53 de țări africane care au relații diplomatice cu statul chinez și Uniunea Africană, și-au apărat cot la cot interesele proprii juste și au obținut multe roade în cooperare benefice popoarelor lor care constituie o treime din populația mondială. De asemenea, membrii s-au ajutat reciproc în timpul marilor calamități naturale și al pandemiilor catastrofale, relațiile între ei fiind un model pentru alte state. Prin eforturile asidue depuse de ambele părți, legătura China-Africa se află în cea mai bună etapă.  

În momentul de față, poporul chinez avansează pe drumul spre modernizarea țării și renașterea națiunii, în timp ce popoarele africane înaintează în direcția de modernizare, desenată de Agenda 2063 a Uniunii Africane. Astfel, președintele Xi a prezentat o inițiativă privind realizarea „modernizării în șase aspecte”.  

În promovarea unei modernizări echitabile și raționale, China dorește să întărească schimburile de experiențe despre guvernarea țării și sprijină țările africane să urmeze un drum al modernizării corespunzător situației concrete a fiecăreia și să-și asigure drepturile și șansele egale. 

În privința modernizării deschise și reciproc-avantajoase, China așteaptă parteneriate tot mai strânse în industrie, agricultură, infrastructură, comerț și investiții, dar și elaborarea unui model pentru transpunerea în viață a inițiativei „O centură, un drum”și pentru materializarea inițiativei privind dezvoltarea globală. 

În procesul de înfăptuire a unei modernizări ce pune pe primul plan oamenii, China este dispusă să lucreze cu partea africană în pregătirea profesioniștilor, eradicarea sărăciei și găsirea de locuri de muncă, pentru ca cetățenii lor să se bucure de câștiguri decente, de fericire și siguranță.  

În ce privește modernizarea diversificată și incluzivă, China este dornică să intensifice schimburile interumane în spiritul respectului reciproc și al coexistenței comune armonioase.   

Pentru îndeplinirea modernizării cu un mediu ecologic mulțumitor, China va ajuta Africa să creeze „un motor de creștere verde”, să reducă decalajul în întrebuințarea energiilor și să dea împreună un imbold transformării într-o lume verde și cu carbon redus, pe principiul responsabilității comune dar diferențiate. 

În drumul spre modernizarea păcii și securității, China vrea să acorde sprijin ridicării capacității africane de menținere cu forțele proprii a păcii și stabilității, să acționeze pentru aplicarea inițiativei de securitate globală mai întâi în Africa și să dea asigurări atât dezvoltării calitative, cât și gradului ridicat de securitate.   

În discursul său, Xi Jinping a prezentat și zece acțiuni comune de modernizare a Chinei și Africii. 

În acțiunea comună de învățare reciprocă din civilizația cealaltă, China propune făurirea unei platforme de schimburi de experiențe în gestionarea țării, unei rețele de cunoștințe despre dezvoltarea din China și Africa și a celor 25 de centre de cercetări chino-africane. În plus, 1.000 de reprezentanți ai diferitelor țări africane vor fi invitați să viziteze China.     

În acțiunea privind revigorarea comerțului, China va scuti de taxele vamale impuse tuturor produselor din țările cele mai înapoiate, care au relații diplomatice cu China, inclusiv cele 33 de țări africane. Măsurile mai cuprind extinderea accesului produselor agricole africane pe piața chineză, adâncirea parteneriatelor între companii de comerț electronic și începerea negocierilor privind stabilirea unui parteneriat economic chino-african.  

În acțiunea despre colaborare în lanțul industrial, autoritățile de la Beijing planifică să construiască zone experimentale de cooperări economic-comerciale, să pună în aplicare un plan privind dezvoltarea IMM-urilor africane și să inaugureze un centru de colaborare în tehnologiile digitale.  

În domeniul interconectivității maritime și terestre, China va începe 30 de proiecte de infrastructură în Africa, va sprijini construcția zonei de comerț liber africane și va aprofunda colaborările financiare și în logistică.  

În cooperările în impulsionarea dezvoltării, China și Africa vor publica o declarație comună privind implementarea unui număr de 1.000 de proiecte mici strâns legate de viața populaței. China va îndrepta mai mulți bani spre Facilitatea pentru parteneriatul China-Banca Mondială (CWPF), înființată în iulie 2015. 

În domeniul sănătății, China sugerează înființarea unei alianțe a spitalelor chineze și africane și a unor spitale chino-africane. Guvernul chinez va trimite încă 2.000 de medici în Africa, va aplica 20 de programe de asistență medicală și de combatere a malariei, va încuraja companiile chineze să investească în fabrici de medicamente din Africa și va ajuta țările africane să deschidă mai multe centre de prevenire și control al bolilor.    

În domeniul agriculturii, China va furniza Africii asistență cerealieră de urgență în sumă de un miliard de yuani, va construi plantații agricole model pe o suprafață totală de 100.000 de mu (aproape 6.667 de hectare) în Africa și va trimite 500 de experți agricoli. Măsurile mai vizează înființarea unei alianțe de inovație tehnico-științifică în agricultură și implementarea unui număr de 500 de obiective filantropice în Africa.   

În schimburile interumane, colaborările acoperă aplicarea programului privind învățământul profesional din Africa, deschiderea în comun a unor universități de politehnică și a celor zece ateliere Luban, calificarea în China a unui număr de 60.000 de femei și tineri africani și aplicarea Planului „Drumul Mătăsii cultural chino-african”și a Planului de parteneriat în inovație în film și televiziune. Președintele Xi a mai sugerat ca 2026 să fie Anul schimburilor interumane chino-africane. 

În domeniul dezvoltării verzi, China va aplica 30 de proiecte de energii curate, va crea o platformă de prognoză meteorologică și va colabora cu Africa în prevenirea calamităților naturale și reducerea efectelor negative ale acestora. Domeniile de colaborare se mai referă la înființarea unui forum chino-african de folosire pașnică a tehnologiilor nucleare, detectare la distanță prin sateliți și în exploatarea Lunii și a spațiului cosmic adânc. 

În domeniul securității, autoritățile de la Beijing vor pregăti 6.000 de militari și 1.000 de oameni ai legii africani și vor invita 500 de ofițeri africani să viziteze China. Mai mult decât atât, vor fi efectuate o serie de exerciții și antrenamente militare comune și acțiuni de deminare în Africa și va fi asigurată mai bine securitatea personalului chinez de menținere a păcii în Africa. 

La rândul lor, liderii țărilor africane participante la summit au elogiat cele zece acțiuni pentru modernizare, inițiate de președintele Xi, clarificând că parteneriatele fără nicio condiție politică din partea Chinei oferă un motor colosal interconectivității și dezvoltării economice și sociale în țările africane. În actuala situație internțaională complicată și tulbure, adâncirea parteneriatelor cu China atribuie țărilor africane perspective largi spre siguranță, stabilitate și dezvoltare sustenabilă. Partea africană susține cu consevență principiul unei singure Chine și toate eforturile depuse de guvernul chinez pentru reunificarea țării, fiind ferm împotriva ingerinței străine în afacerile interne ale Chinei sub paravanul problemelor Taiwanului, drepturilor omului și a altor chestiuni. Țările africane participante la summit doresc să materializeze activ rezultatele acestui eveniment și să instituie, împreună cu China, comunitatea cu destin comun pentru toate vremurile în noua epocă. 

În cadrul summitului au fost adoptate Declarația de la Beijing cu privire la instituirea comunității cu destin comun pentru toate vremurile și în nou epocă China-Africa și Planul de acțiune de la Beijinig din cadrul Forumului pentru Cooperare China-Africa 2025-2027.   

Summitul are ca temă principală „Promovarea mână în mână a modernizării și instituirea comunității cu destin comun China-Africa la nivel înalt”. După ceremonia de deschidere, vor fi desfășurate patru conferințe la nivel înalt pe temele guvernării, industrializării și modernizării agriculturii, păcii și securității, și nu în ultimul rând, implementării calitative a inițiativei „O centură, un drum”.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree