Doi astronauți americani blocați pe Stația Spațială Internațională (SSI) timp de peste două luni se vor întoarce pe Pământ. NASA a anunțat că astronauții navei Starliner Boeing vor fi readuși acasă de nava spațială Dragon SpaceX.
Decizia a fost descrisă drept o „umilință publică” pentru compania Boeing, care nu a participat la conferința de presă.
Administratorul NASA a declarat că nava Starliner se va întoarce pe Pământ la începutul lunii Septembrie fără echipaj, astronauții fiind așteptat să revină pe Pământ în luna Februarie 2025, la bordul navei spațiale Dragon. Această decizie are la bază preocupări legate de siguranță.
Toate acestea înseamnă că astronauții vor petrece mai mult de opt luni la bordul stației spațiale, perturbând programul NASA și afectând rotația echipajelor Dragon, programată pentru mijlocul lunii August a.c.
Compania Boeing a fost supusă unor presiuni intense, deoarece defecțiunile frecvente ale rachetei Starliner au crescut îndoielile cu privire la siguranța acesteia.
Starliner a fost lansată la data de 5 Iunie, fiind programat să revină pe Pământ la 14 Iunie, însă a fost blocată în urma unor probleme tehnice.