Sondaj CGTN | "Wukong" inspiră entuziasmul la nivel global
2024-08-23 14:50:59

FOTO/CFP

Jocul AAA "Black Myth: Wukong" produs în China creează un nou mit. Creat pe baza mitologiei chineze, acesta a ajuns în clasamentul Steam al celor mai utilizate jocuri în numai o oră de la lansare, fiind apreciat de jucători din întreaga lume.

Potrivit unui sondaj global realizat de CGTN, majoritatea respondenților consideră că acest joc demonstrează forța industriei de profil din China, stimulând interesul pentru cultura tradițională chineză.

Popularitatea jocului "Black Myth: Wukong" se datorează nivelului excelent de producție. IGN China, cea mai mare instituție media de jocuri și divertisment din lume, a apreciat acest joc drept o piatră de hotar în industria chineză a jocurilor produse pe plan intern, cu o puternică competitivitate pe piața globală.

În cadrul sondajului, 88,2% dintre respondenți au considerat că acest joc prezintă calitatea ridicată a producției de profil din China, demonstrând potențialul imens al industriei jocurilor chineze.

Un internaut a comentat: "Nu practic jocurile video, dar am văzut grafica "Black Myth: Wukong" și este uimitoare."

De la jocul de succes anterior, "Genshin Impact", la fenomenalul "Black Myth: Wukong", un număr tot mai mare de jocuri cu caracteristici culturale chinezești sunt apreciate atât pe plan intern, cât și la nivel internațional. În acest sens, 88,1% dintre respondenți așteaptă să vadă sau să experimenteze jocuri chinezești tot mai variate.

Pe lângă nivelul excelent de producție, "Black Myth: Wukong" a încorporat multe elemente chinezești, cum ar fi Dragonul chinezesc sau Regele maimuță. În plus, acest joc prezintă multe imagini ale arhitecturii chineze antice, cum ar fi Templul Lingyin din Hangzhou, sculpturile în piatră Dazu din Chongqing, Grotele Yungang din provincia Shanxi.

Potrivit sondajului, 92,1% dintre respondenți cosideră că jocul oferă o nouă modalitate jucătorilor din diferite țări de a înțelege cultura tradițională din China. 89,6% susțin că sunt dispuși să învețe despre Călătoria spre Vest, o poveste mitologică chineză, arătând un mare interes pentru a învăța despre cultura tradițională chineză.

Cu o floare nu face primăvară, în timp ce o sută de flori aduc primăvara în grădină. În ultimii ani, jocurile online, literatura și dramele online cu un stil chinezesc distinctiv au devenit "noul trio" pentru ca lumea să descopere cultura tradițională chineză. Schimbul și învățarea reciprocă între diferite civilizații progresează viguros.

Sondajul arată că 84,3% dintre respondenți se așteaptă să vadă sau să intre în contact cu mai multe produse despre cultura chineză, inclusiv jocuri, drame TV, filme și romane. 89,6% cred că dezvoltatorii de jocuri din lume trebuie să consolideze schimburile și cooperarea, să lucreze împreună pentru a oferi mai multe jocuri de succes pentru întreaga lume, astfel încât să îmbogățească împreună diversitatea civilizației umane.

Sondajul a fost realizat pe platformele CGTN în limbile: engleză, spaniolă, franceză, arabă și rusă, 8.368 de internauți votând și exprimându-și opiniile în decurs de 24 de ore.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree