Foto: CFP
Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut vineri o convorbire telefonică cu prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, pe care l-a felicitat pentru preluarea funcției.
Xi a transmis că, în situația internațională complexă și volatilă, China și Marea Britanie, membre permanente ale Consiliului de Securitate și principale entități economice globale, trebuie să trateze relațiile bilaterale din perspectivă strategică și pe termen lung, rămânând partenere prin aprofundarea dialogurilor și cooperărilor, pentru a aduce bunăstarea celor două state și chiar întregii lumi.
China face eforturi pentru edificarea unui stat puternic și reîntinerirea națiunii prin modernizarea în stil chinezesc, insistând pe dezvoltarea pașnică, solicitând un tratament obiectiv și rațional din partea Marii Britanii.
Totodată, China acordă o mare atenție dorinței autorităților de la Londra de a întări dialogul, sperând să deruleze schimburi la toate nivelurile, pentru promovarea relațiilor chino-britanice, pentru promovarea păcii și dezvoltării mondiale, a mai subliniat Xi Jinping.
La rândul său, Keir Starmer a transmis felicitări Chinei pentru rezultatele impresionante obținute la Jocuri Olimpice de la Paris. Acesta a reiterat că apropierea parteneriatului bilateral corespunde intereselor pe termen lung ale ambelor părți, în special în domeniul economiei, comerțului, educației, energiei verzi și sănătății.
Marea Britanie dorește să promoveze dialogurile la toate nivelurile, cooperările pragmatice și schimburile, dezvoltând relații stabile, strategice și pe termen lung cu China, pe baza respectului reciproc. Totodată, poziția Londrei privind susținerea existenței unei singure China rămâne neschimbată, a mai declarat noul prim-ministru britanic.