FOTO/CFP
Prima reuniune a oficialilor de rang înalt din cadrul mecanismului de dialog între miniştri de Externe şi ai Apărării (2+2) China-Indonezia a avut loc, marţi, la Jakarta. Ambele părţi au ajuns la un consens privind dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi intensificarea cooperării strategice în diplomaţie şi apărare. Oficialii de rang înalt chinezi şi indonezieni prezenţi la reuniune au avut un schimb de opinii privind problema Palestinei şi alte teme de discuţii de interes comun. Partea chineză a menţionat că susţine conceptul de securitate comună, cuprinzătoare, cooperativă şi durabilă, dorind să întărească dialogul, comunicarea şi coordonarea cu Indonezia pentru materializarea celor trei iniţiative globale şi protejarea comună a justiţiei şi dreptăţii internaţionale.
Mecanismul de dialog între miniştrii de Externe şi ai Apărării China-Indonezia este primul la nivelul ministerial "2+2" înfiinţat de China cu o ţară străină, fapt care reflectă nivelul strategic înalt al relaţiilor chino-indoneziene. Actuala reuniune a oficialilor de rang înalt marchează lansarea în mod oficial a mecanismului de dialog "2+2" China-Indonezia şi intrarea într-o nouă etapă a încrederii strategice reciproce dintre cele două ţări.