Corul Allegretto și contribuția la continuitatea prieteniei tradiționale China-România
2024-08-02 20:21:30

Corul Național de Copii Allegretto din România a efectuat un turneu în China, timp de 12 zile, susținând șapte spectacole la Beijing, Tianjin și Hebei, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Ultimul spectacol a avut loc la data de 1 august, la Sala de Concerte a „Orașului Interzis" din Beijing, în prezența doamnei Jiang Yu, reprezentant special al Ministerului chinez al Afacerilor Externe pentru cooperarea China-țările din Europa Centrală și de Est (ECE).

Jiang Yu a declarat pentru China Media Group (CMG) că Corul Allegretto este un grup de renume la nivel internațional. Toți membrii sunt talentați în înțelegerea și interpretarea cântecelor din diferite culturi.

Spectacolele lor au fost realizate cu delicatețe, fiind extrem de apreciate. Copiii au reușit să prezinte publicului chinez caracteristicile culturii tradiționale românești diversă, bogată și profundă, a apreciat Jiang Yu.

Totodată, diplomatul chinez a reamintit încurajarea primită din partea Corului Allegretto în anul 2020, când China a fost afectată de pandemia COVID-19, prin înregistrarea cântecului chinez „Mâine va fi mult mai bine".

Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între China și România, prilej cu care Corul Allegretto a promovat, prin cântece, prietenia tradițională dintre cele două state, susținând dezvoltarea relațiilor bilaterale, a mai arătat Jiang Yu.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree