Filipine are nevoie de luciditate și rațiune în fața ademenirilor SUA
2024-08-02 11:09:25

La sfârșitul lunii iulie, a avut loc o nouă rundă de dialog a miniștrilor Apărării Naționale din Filipine și SUA. Este prima dată din 2013 când Filipine a găzduit această întrunire. Nu de mult timp, China și Filipine au ajuns la un aranjament provizoriu cu privire la ținerea sub control a situației din Reciful Ren'ai, care a domolit temporar litigiile din Marea Chinei de Sud. 

Însă, Casa Albă nu dorește stabilitate. În declarația comună lansată la întâlnirea menționată, Acordul de apărare comună SUA-Filipine este aplicabil în Marea Chinei de Sud și se solicită o coordonare cvadripartită și mai strânsă între SUA, Filipine, Japonia și Australia, pentru a face față așa-numitei „amenințări comune”. În plus, declarația comună subliniază că SUA, împreună cu Japonia și alte state vor spori fondurile pentru menținerea securității și creșterea economiei în Filipine. După întâlnire, secretarul de stat american, Antony Blinken, a anunțat că administrația de la Washington va acorda o sumă de 500 de milioane USD pentru fortificarea apărării naționale a acestui stat sud-asiatic. La rândul său, președintele filipinez Ferdinand Marcos a făcut, în cadrul întrevederii cu Blinken, un apel la contactele periodice între cele două țări, pentru ca Manila să poată contracara flexibil China și situația încordată din Marea Chinei de Sud.        

Toate acestea demonstrează că SUA este cel mai mare factor incert care afectează politicile filipineze față de China și Marea Chinei de Sud. Instigările necontenite și sprijinul ferm al SUA au crescut ambiția Manilei de a provoca China. Acesta este motivul acțiunilor provocatoare nesfârșite filipineze de anul trecut la adresa recifelor Ren'ai și Huangyan și altor recife, ce aparțin statului chinez.  

Ținând cont de acest fapt, în cadrul recentei Reuniuni a Miniștrilor de Externe China-ASEAN, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, i-a spus omologului filipinez Enrique A. Manalo că autoritățile de la Manila trebuie să-și respecte angajamentul și să nu repete greșelile. Altfel, China va face represalii categorice. 

De la instalarea în funcție, președintele Ferdinand Marcos urmărește consolidarea alianței cu SUA și aplică o politică irațională și schimbătoare în problema Mării Chinei de Sud. Dar el și alți politicieni filipinezi trebuie să conștientizeze că îndată ce va izbucni un conflict cu China, SUA nu vor lupta cu armata chineză, pentru că esența alianței americano-filipineze este să servească hegemonia Americii, și în niciun caz păcii și prosperității statului Filipine. Însă, fără nicio rațiune, guvernul de la Manila se califică ca o avangardă a concurenței între marile puteri și nu precupeţește nimic pentru a periclita pacea și stabilitatea regională. Din această cauză, acțiunile sale riscante nu se bucură de niciun sprijin în cadrul ASEAN. 

În comunicatul comun al celei de-a 57-a Reuniuni a miniștrilor de Externe din țările ASEAN, ce a avut loc la sfârșitul lunii iulie, se subliniază importanța materializării multilaterale, eficiente și complete a Declarației de conduită a părților în Marea Chinei de Sud și se apelează la realizarea cât mai rapidă a unei conduite eficace și esențiale, pe baza documentului China-ASEAN privind mijloacele concrete de înfăptuire a acestui obiectiv. Comunicatul comun respinge propunerea guvernului filipinez de a întocmi o altă conduită în Marea Chinei de Sud, fără participarea Chinei, dovedind că soluționarea pașnică a divergențelor din regiune este un consens al țărilor ASEAN. 

În anii' 60, fostul președinte filipinez Diosdado Pangan Macapagal a ajustat diplomația țării sale și a fost angrenat în dezvoltarea relațiilor cu țările sale vecine asiatice. Astăzi, mai există un drum lung de parcurs pentru a atinge acest obiectiv. Ca atare, în fața amenințării și momelii americane, decidenții filipinezi trebuie să aibă mintea limpede și să aleagă o cale corespunzătoare intereselor naționale și bunăstării populației.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree