Ding Xuexiang, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, vicepremier al Consiliului de Stat al Chinei, a avut luni, la Moscova, convorbiri cu prim-vicepremierul rus, Denis Manturov. De asemenea, cei doi au prezidat cea de-a 11-a reuniune a Comisiei de Cooperare în Investiții China-Rusia.
Ding Xuexiang a declarat că sub îndrumarea strategică a șefilor de stat, cooperarea în investiții a menținut o bună tendință de dezvoltare, aducând beneficii reale celor două țări și popoare. China are disponibilitatea de a acționa alături de Rusia pentru punerea în practică a consensului încheiat de liderii celor două țări, pentru creșterea nivelului de cooperare pentru realizarea în condiții și mai bune de avantaje reciproce, câștiguri comune și o dezvoltare comună.
Ding Xuexiang a prezentat o propunere în patru puncte pentru creșterea susținută a randamentului cooperării bilaterale în investiții. În primul rând, este vorba despre intensificarea programării parteneriatului pentru a oferi orientări în aprofundarea și consolidarea cooperării în materie. Apoi, este necesară intensificarea comunicărilor, coordonărilor și cooperărilor pentru construirea și funcționarea cât mai devreme a obiectivelor de cooperare. De asemenea, este necesară exploatarea potențialului parteneriatului pentru o mai bună cooperare la nivel regional. Și nu în ultimul rând, ar trebui consolidat sprijinul politic pentru crearea de un mediu de investiții optim.
La rândul său, prim-vicepremierul Manturov a transmis felicitări pentru reușita celei de-a treia sesiuni plenare a celui de-al 20-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinze (CCPCC), apreciind că decizia importantă adoptată în cadrul sesiunii va stimula în mod cert dezvoltarea prosperă a Chinei, dar și va aduce oportunități noi dezvoltării relațiilor ruso-chineze. În ultimii ani, comerțul bilateral și cooperarea în investiții au dat rezultate bogate, înregistrând o tendință de creștere puternică. Rusia este dispusă să depună eforturi comune cu China pentru materializarea în bune condiții a consensului încheiat de șefii celor două țări, pentru valorificarea deplină a rolului comisiei de cooperare în investiții, pentru intensificarea conexiunii strategiilor de dezvoltare, în sprijinul dezvoltării și întineririi celor două țări, a mai declarat Manturov.