Tian Ji la cursele de cai
2024-07-08 16:47:50

(FOTO: CFP)

(FOTO: CFP)

Celebrul strateg Sun Bin, autorul cărţii Arta Războiului, a fost demnitar în statul Wei. Prigonit însă de colegul său, Pang Juan, a plecat în statul Qi, unde a fost recomandat marelui general Tian Ji. Acesta îl respecta foarte mult şi l-a găzduit cu mare cinste.

Pe vremea aceea, cursele de cai erau un sport distractiv mult îndrăgit de nobilime. Şi se juca pe mize mari. Generalul Tian Ji era mai mereu tare mâhnit pentru că, aproape de fiecare dată, caii lui erau învinşi la curse de caii regelui sau ai altor demnitari. Aflându-i pricina supărării, Sun Bin a cerut îngăduinţa de a se duce pe hipodrom să vadă ce se întâmplă. Acolo, strategul a aflat că toţi caii participanţi la cursă erau împărţiţi, după viteza de alergare, în trei categorii – superioară, mijlocie şi inferioară. Iar întrecerea avea loc între caii de aceeaşi categorie. Stăpânul cailor care obţineau victoria în cel puţin două din cele trei tururi, era socotit câştigător. La întoarcere, Sun Bin i-a spus generalului: „Puteţi să fiţi liniştit. Vă vom sugera o tactică ce vă va asigura victoria.”

După ce a ascultat sfatul strategului Sun Bin, generalul Tian Ji l-a invitat pe însuşi regele la o nouă cursă, miza pentru câştigător fiind de o mie de galbeni. Cum suveranul nu pierduse până atunci aproape nici o dată, a acceptat cu plăcere condiţiile întrecerii.

Înainte de începerea cursei, generalul Tian Ji, urmând sfatul dat de Sun Bin, a împodobit calul din categoria inferioară cu şaua pentru cel din categoria superioară. Astfel, primul tur a fost câştigat cu uşurinţă de calul regelui. În următoarele două tururi, Tian Ji a pus calul său din categoria superioară să se ia la întrecere cu calul din categoria mijlocie a regelui, iar calul din categoria mijlocie să concureze cu calul regal din categoria inferioară. E de la sine înţeles că victoria în cele două tururi, deci în întreaga cursă, a revenit generalului.

Regele a rămas uluit, întrebându-se de unde a făcut rost Tian Ji decai atât de buni. Generalul i-a mărturisit atunci că nu găsise nici un cal mai bun, ci doar a aplicat o nouă tactică propusă de Sun Bin.

După ce a ascultat spusele generalului, impresionat, regele a dat pe loc poruncă să fie adus Sun Bin la palat. Ulterior, el a fost numit consilier militar, echivalentul funcţiei de şef al marelui stat major în armata de astăzi, iar generalul Tian Ji, ajutat de Sun Bin, a îmbunătăţit structura, metodele de instruire, tactica şi strategia oştirii statului Qi. Acest lucru i-a adus nenumărate şi strălucite victorii în războaiele purtate cu alte state.

Traducere: Li Jiayu

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree