Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut miercuri un discurs la a 24-a conferință a Consiliului liderilor țărilor membre ale Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), de la Astana, capitala Kazahstanului.
La conferință au fost prezenți, printre alți, lideri sau repreprezentanți a celor 10 țări membre ale OCS. Ei sunt președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokeyev, președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, președintele Kârgâzstanului, Sadyr Japarov, premierul Pakistanului, Muhammad Shahbaz Sharif, președintele Rusiei, Vladimir Putin, președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, președintele Uzbekistanului, Shavkat Mirziyoyev, președintele interimar al Iranului, Mohammad Mokhber, și reprezentantul Indiei. Secretarul general al OCS, Zhang Ming, a participat și el la eveniment.
Xi Jinping a spus că aderarea Belarusului la OCS în actuala conferință a crescut numărul membrilor la 10. Acest fapt a consolidat baza marii familii OCS, care are în total 10 membri, două țări observatoare și 14 parteneri de dialog din Asia, Europa și Africa. Odată cu evoluția accelerată a situației schimbărilor internaționale nemaiîntâlnite în ultimii 100 de ani, omenirea se află la o răscruce istorică. Ca atare, poziția corectă, echitabilă și dreaptă a OCS are o importanță crucială pentru întreaga lume.
În fața amenințărilor mentalității de Război Rece, marea familie OCS trebuie să apere corespunzător linia de bază a securității, să aplice ideea de siguranță comună, cuprinzătoare și sustenabilă, și să contracareze provocările complicate prin dialog și cooperare.
În contextul aplicării de către administrația americană a strategiei de blocare „curții mici și gardul înalt”, dreptul de dezvoltare a marii familii OCS nu trebuie încălcat. În această privință, trebuie urmărite beneficiile comune, incluziune, inovația tehnico-științifică, stabilitatea lanțului industrial și de aprovizionare. Xi Jinping a mai subliniat că având un risc de a fi scindată de anumite elemente străine, OCS trebuie să strângă rândurile pentru a boicota interferențele străine, să caute punctele de vedere comune și să țină departe divergențele pentru a fi stăpân pe propria soartă.
Liderii au apreciat rolul constructiv al OCS în menținerea păcii și securității regionale, declarând că vor intensifica parteneriatele în comerț, transport, energie, finanțe, agricultură, economia digitală, inovația tehnico-științifică, învățământ, cultură, turism și tineret. În contextul marilor schimbări ale situației politice și economice, dar și ale relațiilor internaționale, ONU trebuie să acționeze ca un coordonator principal pentru formarea unei lumi multipolare și mai reprezentative, democratice și echitabile și pentru impulsionarea globalizării economice inclusive și benefice tuturor țărilor. În același timp, sunt necesare respectarea preocupărilor țărilor față de securitate, soluționarea pe calea pașnică a divergențelor și litigiilor interstatale și stoparea sancțiunilor unilaterale și a amestecului în afacerile interne ale altor state. Liderii au convenit să perfecționeze sistemul OCS de a contracara amenințările și provocările de securitate, de a combate terorismul, separatismul și extremismul, traficul de droguri, crima organizată transfrontalieră. În același timp, țările OCS sprijină eforturile depuse de Afghanistan pentru pacea și dezvoltarea, dar și soluționarea multilaterală și echitabilă a problemei Palestinei pe baza „celor două state”.
A fost dată publicității Declarația de la Astana a Consiliului liderilor țărilor membre ale OCS, Delcarația de îmbunătățire a mecanismului de funcționare a OCS și inițiativa OCS cu privire la promovarea de către toate țările a echității, armoniei și dezvoltării mondiale. De asemenea, a fost lansată o declarație privind relațiile de prietenie, încredere și bună vecinătate, fiind încheiate acordurile în energie, investiții și securitatea cibernetică. Participanții au aprobat aderarea Belarusului la OCS și au decis preluarea prin rotație de către China a președinției OCS pentru 2024 și 2025.