Xi Jinping s-a întâlnit cu premierul vietnamez
2024-06-26 19:39:46

(Foto: Agenția de presă Xinhua)

(Foto: Agenția de presă Xinhua)

Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut miercuri la Beijing o întâlnire cu premierul vietnamez, Pham Minh Chính, aflat în China pentru a participa la Forumul Davos de vară.

Xi Jinping a afirmat în cadrul întâlnirii că în perioada vizitei efectuate la sfârșitul anului trecut în Vienam, a declarat împreună cu secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist Vietnamez, Nguyễn Phú Trọng, construcția comunității cu destin comun China-Vietnam cu semnificații strategice pentru a conduce relațiile bilaterale într-o nouă etapă. Timp de peste o jumătate de an, legăturile la nivel înalt dintre cele două partide și state au fost intense, cooperarea în multiple domenii desfășurându-se în bune condiții, aducând beneficii concrete celor două popoare.

Xi Jinping a subliniat că China susține aprofundarea multilaterală a reformei, impulsionarea modernizării de tip chinezesc, fapt care va crea noi oportunități extinderii comerțului bilateral, interconectării, economiei digitale și altor domenii. Cele două părți trebuie să impulsioneze împreună construcția „O centură, un drum”de calitate, ridicând nivelul interconectării celor două țări, impulsionând dezvoltarea de calitate a cooperării bilaterale pragmatice.

La rândul său, premierul vietnamez a adresat felicitări Chinei pentru faptul că a obținut mari realizări în toate domeniile sub conducerea lui Xi Jinping, a apreciat rolul Chinei ca motor important în creșterea economiei mondiale. Țara sa dorește să aprofundeze încrederea politică reciprocă și cooperarea pragmatică cu China, încurajând schimburile între tineri, întărind coordonarea multilaterală, rezolvând corespunzător divergențele și impulsionând construcția comunității cu destin comun Vietam-China cu semnificații strategice.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree