Fructe recomandate bolnavilor cu hipertensiune arterială
2024-06-20 16:34:59

(Foto:www.cfp.com)

(Foto:www.cfp.com)

Hipertensiunea arterială ar putea provoca complicații grave sau chiar apoplexie, atac cerebral sau alte consecințe fatale. Un studiu publicat în 2024 în revista Frontiers in Nutrition arată că pentru bolnavii cu hipertensiune arterială consumul de banane sau mere poate ajuta la scăderea pericolului de moarte. Dacă se consumă ambele fructe, beneficiile sunt și mai mari.

Studiul a fost bazat pe cercetarea, timp de zece ani, a 2.480 de bolnavi cu hipertensiune arterială incluși în banca de date a Sondajului Național de Examinare a Sănătății și Nutriției (NHANES). Fructele implicate erau mărul, para, banana, ananasul și strugurii. Rezultatul studiului arată că în comparație cu persoanele care consumă rar mere, consumul de 3-6 ori pe săptămână de mere este corelativ cu scăderea cu 40% a pericolului de moarte, din toate motivele.

În comparație cu persoanele care nu prea mănâncă banane, consumul săptămânal de 3-6 ori are legătură cu scăderea cu 24% a riscului de moarte. Iar în comparație cu persoanele care mănâncă foarte puține banane și mere, consumul de 3-6 ori pe săptămână al bananelor și merelor are legătură cu diminuarea cu 43% a pericolului de moarte din toate motivele.

În plus, nu există o corelație evidentă între consumul de pere, ananas și struguri cu rata mortalității din toate motivele a pacienților cu hipertensiune arterială.

În afară de mere și banane, mai sunt și alte alimente folositoare pentru bolnavii de hipertensiune arterială.

1. Produsele din soia

Produsele din soia sunt des folosite în bucătăria chineză. Potrivit unui articol publicat în 2023 în revista Cardiology, un studiu desfășurat cu peste 60.000 de persoane a dovedit că, în comparație cu persoanele care consumă zilnic mai puțin de 125 gr. de produse din soia, pericolul prezenței hipertensiunii arteriale la persoanele care mănâncă zilnic peste 125 gr. de produse din soia este mai scăzut cu 27%.

2. Ceaiul slab

Multor persoane le place să bea ceai. O cercetare arată că peste 30.000 de persoane care consumă ceai cel puțin de trei ori pe săptămână și măcar șase luni consecutive, pericolul de hipertensiune arterială este cu 14% mai scăzut decât la persoanele fără obicei de consum de ceai.

3. Roșii

Rezultatul unui studiu publicat în 2023 pe European Journal Of Preventive Cardiology arată că consumul zilnic a cel puțin o roșie este benefic scăderii tensiunii arteriale și previne riscul hipertensiunii arteriale. În comparație cu persoanele care consumă un nivel minim de roșii, riscul prezenței hipertensiunii arteriale la persoanele care mănâncă zilnic peste 110 gr. de roșii scade cu 36%.

 

În afară de terapia alimentară, mai sunt trei metode pentru îmbunătățirea hipertensiunii arteriale.

1. Exerciții izometrice

Potrivit unui articol publicat în 2023 de British Journal Of Sports Medicine, exercițiile izometrice constituie cea mai bună opțiune pentru scăderea tensiunii arteriale.

Ce este exercițiu izometric? Când faceți un exercițiu fizic, mențineți o contracție musculară pentru o anumită perioadă de timp, lungimea musculaturii nefiind modificată, articulațiile fiind statice, cum ar fi șezutul la perete, poziția calului, planșa.

2. Înlocuirea sării obișnuite cu cea cu sodiu redus

Folosirea sării cu sodiu redus este cea mai simplă metodă pentru reducerea consumului de sare. Potrivit Ghidului chinez pentru practicile clinice în hipertensiune arterială, comparativ cu persoanele care consumau în cercetare sarea obișnuită, principalele riscuri cardiovasculare ale persoanelor care consumă sarea cu sodiu redus au scăzut cu 13%, iar pericolul de moarte din toate motivele a fost diminuat cu 12%.

3. Somn 7-8 ore

Posibilitatea apariției hipertensiunii arteriale la persoanele cu somn de mai puțin de cinci ore este mai mare decât la cele care dorm zilnic 7-8 ore, faptul fiind mai evident în rândul femeilor.

Este important să se asigure un somn suficient. Este bine ca programul de somn să înceapă la ora 22 , iar trezirea la orele 6-7, asigurându-se 7-8 ore de somn, cu o pauză de somn la amiază, de aproximativ 30 de minute.

 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree