Xi Jinping s-a întâlnit cu vicepreședintele Braziliei
2024-06-07 19:48:27

Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut vineri în Marea Sală a Poporului din Beijing o întâlnire cu vicepreședintele Braziliei, Geraldo Alckmin.

Xi Jinping a afirmat în cadrul întâlnirii că China și Brazilia sunt prieteni și parteneri buni care merg înainte mână în mână. Președinții celor două țări au ajuns, în aprilie 2023, la importante consensuri privind deschiderea unui nou viitor al raporturilor bilaterale. Timp de peste un an, prin eforturile ambelor părți, încrederea reciprocă strategică a fost aprofundată continuu, cooperarea pragmatică fiind impulsionată. Cele două țări au cooperat strâns pe scena internațională, impulsionând dezvoltarea proprie și apărând interesele comune largi ale țărilor în curs de dezvoltare.

La rândul său, vicepreședintele Braziliei, Geraldo Alckmin, a spus că a găzduit joi cu succes împreună cu vicepreședintele Chinei, Han Zheng, cea de-a 7-a reuniune a Comitetului la nivel înalt de coordonare și cooperare Brazilia-China, care a obținut rezultate pozitive. În ultimii ani, câteva sute de milioane de chinezi au scăpat de sărăcie fapt care este o minune mondială, experiențele Chinei sunt utile pentru Brazilia. Țara sa dorește să intensifice conectarea strategiilor de dezvoltare cu China, așteptând ca mai multe firme chineze să investească în Brazilia.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree