50 de ani de relații diplomatice China-Malaezia
2024-06-01 18:44:09

Președintele Chinei, Xi Jinping și regele Malaeziei, Ibrahim Sultan Iskandar, și-au trimit, vineri, reciproc, mesaje pentru a marca cel de-al 50-lea an de la stabilirea relațiilor diplomatice.

Șeful statului chinez a susținut că în cei 50 de ani de la formarea relațiilor cu Malaezia, cele două țări au rămas parteneri loiali pentru cooperarea reciproc-avantajoasă. Anul trecut, au ajuns la un consens important privind construcția comunității China-Malaezia cu destin comun, relațiile bilaterale intrând într-o etapă nouă de dezvoltare. China este dispusă să depună, alături de Malaezia, eforturi comune pentru a crea mai multe beneficii pentru cetățenii ambelor țări și pentru a aduce contribuții mai mari la prosperitatea și stabilitatea regională.

La rândul său, regele țării din Asia de Sud-Est a afirmat că Malaezia și China se respectă reciproc și au încredere reciprocă, iar relațiile bilaterale au  evoluat continuu. După stabilirea parteneriatului strategic cuprinzător în 2013, cooperarea și schimburile dintre cele două țări în domenii precum economia, comerțul, investițiile și cultura au fost aprofundate necontenit. Cu ocazia sărbătoririi a 50-a de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, Malaezia va lucra mână în mână cu China pentru a crea prosperitate comună.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree