Reuniune dedicată dezvoltării centrului țării și prevenirii pericolelor financiar
2024-05-27 16:54:35

Foto: CFP

Foto: CFP

Membrii Biroului politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) s-au întrunit, luni, pentru a examina Politicile și măsurile pentru accelerarea dezvoltării regiunilor din centrul țării în nouă epocă și Reglementările prealabile pentru prevenirea pericolelor financiare, reuniunea fiind prezidată de secretarul general al CC al PCC, Xi Jinping.

Dezvoltarea regiunilor din centrul Chinei este una dintre cele mai importante decizii strategice ale CCPCC, având pe Xi Jinping în centrul acțiunilor.

În cadrul evenimentului s-a subliniat că trebuie ținut cont de poziționarea strategică potrivită căruia regiunile din centrul țării sunt o bază importantă pentru producția cerealieră, pentru materiile prime energetice, pentru producția de instalații moderne și industriile cu tehnologii înalte, dar și un centru de transport intermodal.

În ceea ce privește prevenirea pericolelor financiare, în cadrul reuniunii s-a arătat că elaborarea documentului urmărește aplicarea strictă a disciplinei partidului în sectorul financiar și întărirea conducerii activităților financiare de către CCPCC.

Responsabilitatea departamentelor administrative, a instituțiilor financiare, și a autorităților locale ale partidului trebuie îmbunătățită, cadrele de conducere fiind solicitate să urmărească promovarea dezvoltării financiare de înaltă calitate.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree