Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vizită de stat la Oslo
2024-05-07 16:53:10

Oslo, Norvegia/CFP

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează în perioada 6-7 mai o vizită de stat la Oslo, la invitația Majestății Lor, Regele Harald și Regina Sonja. Șefa statului a fost primită luni la Palatul Regal unde au avut loc mai multe festivități.

Totodată, Maia Sandu a avut întrevederi bilaterale cu Președintele Storting-ului, forul Legislativ, Masud Gharahkhani, dar și cu membrii Comisiei permanente pentru Afaceri Externe și Apărare a Parlamentului. Oficialii au discutat despre cooperarea bilaterală moldo-norvegiană, precum și despre securitatea regională.

Agenda vizitei a inclus și o întâlnire cu prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, fiind discutate aspecte privind importanța deschiderii la Chișinău a unui oficiu diplomatic al Regatului Norvegiei, dar și despre implementarea Acordului de Liber Schimb semnat de Republica Moldova cu țările EFTA, din care face parte și Norvegia.

Maia Sandu a ținut mai multe discursuri publice la Institutul Norvegian de Afaceri Externe și la Universitatea din Oslo și a participat la masa rotundă despre energie, organizată de Agenția Norvegiană de Cooperare pentru Dezvoltare.

Din delegația oficială au mai făcut parte ministrul de Externe, Mihai Popșoi, al Energiei, Victor Parlicov și cel al Apărării, Anatolie Nosatâi.

La Palatul Regal a avut loc și un banchet de stat în onoarea președintelui Republicii Moldova.

Reporter: Anatol Caciuc, Chișinău

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree