FOTO/Xinhua
Președintele Chinei Xi Jinping, aflat în vizită de stat în Franța, a avut o convorbire cu omologul francez, Emmanuel Macron, la Palatul Elysee.
Xi a arătat că este încântat să facă cea de-a treia vizită de stat în Franța, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale. "Sper ca prin această vizită să pot colabora cu dumneavoastră pentru a transmite ștafeta istoriei, pentru a începe o nouă călătorie pentru relația dintre cele două țări, în următorii 60 de ani, pentru a aduce noi contribuții la pacea și stabilitatea mondială și la dezvoltarea și progresul omenirii", a declarat președintele Xi.
În lumea actuală, schimbătoare, China și Franța trebuie să își protejeze independența, să prevină împreună un nou Război Rece sau o confruntare în tabăre, să lucreze împreună pentru a promova conviețuirea armonioasă într-o lume plină de culoare, să promoveze în comun o lume multipolară egală și ordonată, să susțină beneficiile reciproce și câștig-câștig, opunându-se în comun "decuplării" și "construirii de ziduri și bariere", a mai transmis Xi Jinping.
China dorește să mențină comunicarea strategică cu Franța, să respecte reciproc interesele nucleu, să consolideze stabilitatea strategică a raporturilor bilaterale. China dorește să importe mai multe produse de calitate franțuzești și speră că Franța va exporta către China mai multe produse cu tehnologii înalte și cu mare valoare adăugată, a spus Xi Jinping.
La rândul său, Macron a declarat că anul acesta se împlinesc 60 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Relațiile bilaterale sunt prietenești, cooperarea fiind fructuoasă. Țara sa speră să intensifice cu China relațiile economice, comunicarea și coordonarea multilaterală, pentru a impulsiona raporturile bilaterale de parteneriat strategic să obțină mai multe rezultate. Franța dorește să intensifice cooperarea cu China în schimbările climatice, protejarea biodiversității, IA și alte probleme de importanță mondială, să apere împreună multilateralismul, scopurile Cartei ONU și Dreptul Internațional.
Cei doi lideri au mai avut schimburi de opinii despre criza din Ucraina, conflictul din Fâșia Gaza și alte probleme internaționale și regionale de interes comun.
Cele două părți au publicat patru declarații comune privind situația din Orientul Mijlociu, IA, administrația globală, biodiversitate și mări, schimburile și cooperarea agricolă și au semnat aproape 20 de documente de cooperare bilaterală.