La invitația președintelui Franței, Emmanuel Macron, președintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, a efectuat în perioada 5-7 mai o vizită de stat în Franța. Cei doi lideri de stat au avut schimburi de opinii despre situația din Orientul Mijlociu.
Cei doi membri permanenți ai Consiliului de Securitate, China și Franța, se angajează în căutarea unei soluții constructive în cadrul Legii Internaționale, pentru a face față provocărilor legate de securitate și stabilitate la nivel global.
China și Franța condamnă toate acțiunile care încalcă Dreptul Internațional Uman, inclusiv toate acțiunile teroriste și atacurile asupra civililor. Cele două țări subliniază importanța protecției civililor în Fâșia Gaza pe baza Dreptului Internațional Uman. Cei doi lideri de stat se opun atacurilor israeliene asupra orașului Rafah, ce au dus la dezastre umanitare, precum și a operațiunilor de transferare cu forța a civililor palestinieni.
Cei doi lideri de stat au subliniat că actuala prioritate este încetarea focului, pentru a asigura ajutoarele umanitare de amploare în Fâșia Gaza și a proteja civilii, îndemnând la eliberarea necondiționată a tuturor ostaticilor, asigurarea accesului la ajutorul umanitar. Ei solicită, de asemenea, materializarea rezoluției ONU nr. 2712, nr. 2720 și nr. 2728.
Cele două părți solicită deschiderea tuturor pasajelor și punctelor de frontieră pentru asigurarea circulației ajutoarelor umanitare în Fâșia Gaza.
De asemenea, solicită părților implicate să evite acțiunile unilaterale care ar intensifica situației, condamnând construcția așezărilor evreiești de către Israel.
Totodată, solicită reluarea procesului politic de aplicare a soluției a două state, în mod decisiv și ireversibil.
Evitarea instabilității regionale. China, Franța, alături de partenerii lor, promovează detensionarea situației și apelează la reținere la toate părțile.
China și Franța reafirmă că se angajează în soluționarea politică și diplomatică a problemei nucleare iraniene.
Subliniază importanța menținerii libertății de navigație în Marea Roșie și Golful Aden, cerând oprirea atacurilor asupra navelor civile pentru menținerea securității maritime și a comerțului global.
Solicită un armistițiu în perioada Jocurilor Olimpice și Paralimpice de vară 2024.