Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Beijing s-a încheiat, vineri seară, și au fost dezvăluiți câștigătorii Premiului Tiantan, cea mai importantă distincție a sa, în timpul ceremoniei de închidere.
Pentru câștigarea acestui premiu, s-au înscris 1.509 producții din 118 țări și regiuni, iar câștigătorii au fost selectați de un juriu format din șapte membri și prezidat de regizorul sârb Emir Kusturica.
Dintre cele trei filme chinezești nominalizate în selecția finală, Zou zou ting ting (titlul în engelă: Gold or Shit) al regizorului Long Fei, o comedie care descrie întoarcerea nedorită a unui bărbat aflat în declin în orașul său natal, a obținut trei premii: Cel mai bun lungmetraj, Cea mai bună actriță în rol secundar și Cel mai bun scenariu.
De asemenea, filmul de debut al regizorului indian Karan Tejpal, Stolen, a câștigat trei Premii Tiantan, pentru Cel mai bun regizor, Cea mai bună actriță și Cea mai bună imagine.
Filmul finlandez "Death Is a Problem for the Living" a câștigat premiul pentru Cea mai bună muzică și Cel mai bun actor în rol secundar, iar premiul pentru Cea mai bună contribuție artistică a fost acordat filmului japonez "All the Long Nights".
Regizorul chinez Chen Kaige, cunoscut pentru filmele sale clasice precum Yellow Earth, Farewell My Concubine și Forever Enthralled, a primit Premiu pentru întreaga carieră, în semn de recunoaștere a dedicării și pasiunii sale de zeci de ani pentru cinematografie.