3.300 miliarde yuani, valoarea vânzărilor online cu amănuntul
2024-04-19 19:51:46

Foto: CFP

Foto: CFP

Valoarea vânzărilor online cu amănuntul înregistrată în primul trimestru din 2024 a fost de 3.300 miliarde yuani (aproximativ 428 miliarde euro), în creștere cu 12,4% comparativ cu perioada similară din 2023, arată datele prezentate de Ministerul chinez al Comerțului.

Consumul de servicii a crescut cu 28,5%, la care contribuie turismul (+95%) și catering (+27,8%), în timp ce cheltuielile pentru echipamentele inteligente portabile au crescut cu 30,9%. De asemenea, au crescut vânzările pentru produse audio-vizuale cu 23,4% și cele de produse agricole cu 28,2%.

Valoarea comerțului electronic transfrontalier a ajuns la 577,6 miliarde yuani (74,8 miliarde euro), în creștere cu 9,6%. Schimburile în acest domeniu cu Ungaria, Emiratele Arabe Unite, Cambodgia și Brazilia, țările implicate în programul „e-comerț pe Drumul Mătăsii”, au înregistrat o creștere accelerată.

Lucrările de construcție a zonei pilot de cooperare din Shanghai, sub egida programului „e-comerț pe Drumul Mătăsii”, au demarat cu succes.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree