Cea de-a patra ediție a Expoziției Internaționale de Bunuri de Consum din China, organizată la Hainan, a atras peste 4.000 de mărci din 71 de țări și regiuni ale lumii. Economia Chinei a înregistrat o creștere de 5,3% în primul trimestru, la prețuri constante, potrivit datelor oficiale prezentate la data de 16 aprilie.
Zilele trecute, cancelarul Germaniei Olaf Scholz a efectuat o vizită oficială în China, fiind însoțit de responsabili ai mai multor companii germane, între care Siemens, BMW și Mercedes. Presa din Hong Kong a citat experți care au declarat că vizita a arătat că "atât Germania, cât și UE, doresc să cunoască situația reală a economiei chineze". Datele economice din primul trimestru au oferit răspunsul.
Consumul rămâne un punct favorabil în economia chineză. În primul trimestru, vânzările totale cu amănuntul de bunuri de consum au crescut cu 4,7%, iar vânzările cu amănuntul de servicii au crescut cu 10%. În plus, China aplică măsura "Înlocuirea produselor vechi cu cele noi" pentru bunurile de consum și se așteaptă ca cererile de înlocuire a automobilelor și aparatelor electrocasnice să fie ridicate.
Să privim noile motoare de dezvoltare aduse de forțele de producție de nouă calitate. Datele pentru primul trimestru din 2024 arată că valoarea adăugată a industriei prelucrătoare de înaltă tehnologie din China a crescut cu 7,5%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, cu 2,6% mai mult decât în trimestrul patru din 2023.
Previziunile și direcția sunt importante pentru dezvoltarea economică. Goldman Sachs, Citi și alte instituții au anunțat că economia chineză a avut un început bun în 2024, îmbunătățind prognozele privind creșterea economică a Chinei în acest an.
În prezent, economia mondială se confruntă cu multe situații complicate. Deși fundamentul pentru stabilitatea și îmbunătățirea economică a Chinei nu este încă solid, factorii pozitivi sunt în creștere, fiind creată baza necesară pentru realizarea obiectivelor economice propuse pentru 2024.