China - Cele zece mari descoperiri arheologice din 2023
2024-04-10 21:50:09

Administrația Națională a Relicvelor Culturale din China a prezentat cele mai mari zece descoperiri arheologice din anul 2023. Acestea sunt: Complexul siturilor paleolitice Bashan din ținutul Yishui - provincia Shandong, Complexul siturilor neolitice Keqiutou din ținutul Pingtan - provincia Fujian, Situl Mopanshan din ținutul Langxi, provincia Anhui, Situl neolitic Qujialing din Jingmen - provincia Hubei, Situl Wangzhuang din Yongcheng - provincia Henan, Cimitirul Shuyuanjie din Zhengzhou - provincia Henan, Situl Zhaigou din ținutul Qingjian - provincia Shaanxi, Situl Sijiaoping din ținutul Li - provincia Gansu, Situl despre cuptorul de ceramică Chencun din Huozhou - provincia Shanxi, Situl epavelor 1 și 2, descoperite pe panta continentală de nord-vest din Marea Chinei de Sud.

Obiectele descoperite datează din perioada paleolitică, până în perioada dinastiilor Jin, Yuan și Ming (1115-1644), fiind situate în diferite zone, din Podișul de Loess, până în Marea Chinei de Sud. Cele zece situri acoperă diferite ramuri și au o mare valoare științifică.

Unele situri prezintă diversitatea istorică și culturală a diferitelor naționalități chineze, legăturile inseparabile între acestea, dar și unitatea într-o singură comunitate: națiunea chineză.

Acumulările stratigrafice de opt metri din Complexul siturilor paleolitice Bashan

Acumulările stratigrafice de opt metri din Complexul siturilor paleolitice Bashan

Complexul siturilor paleolitice Bashan cuprinde peste 80 de ruine din perioada paleolitică (100.000-10.000 î.Hr), fiind descoperit în bazinul superior al Râului Yi. Cele aproape 50.000 de obiecte de piatră și fosile de animale găsite au demonstrat unitatea culturală paleolitică din China de Nord, China Centrală și China de Sud.

 Harta Complexului siturilor neolitice Keqiutou

Harta Complexului siturilor neolitice Keqiutou

Complexul siturilor neolitice Keqiutou este situat în Insula Pingtan, cea mai mare insulă a provinciei Fujian și a cincea mare insulă a Chinei. Descoperirea arheologică reprezintă un nou progres făcut în cercetarea specificului și migrației austronezienilor, o populație prezentă în Oceania și Asia de Sud-Est care vorbește limbi ale familiei austroneziene. Situl oferă ipoteza unei origini nordice (China de Sud și Taiwan) pentru familia de limbi austroneziene. La fel ca alte descoperiri arheologice preistorice de pe coasta de Sud-Est a Chinei, aceasta ajută la cercetarea rolului jucat de regiunea din Sud-Est a Chinei în apariția civilizației chineze și a studiilor privind răspândirea civilizației continentale în zona maritimă.

Un ornament pentru car, găsit în mormântul Liujiata din situl Zhaigou, perioada dinastiei Shang

Un ornament pentru car, găsit în mormântul Liujiata din situl Zhaigou, perioada dinastiei Shang

Situl Zhaigou din Dinastia Shang a fost descoperit în satul Zhaigou, ținutul Qingjian, provincia Shaanxi din vestul Chinei. Caracterizat prin suprafața mare și artefacte bogate, aceasta evidențiază civilizația strălucitoare a bronzului din Shaanxi de Nord, din perioada târzie a dinastiei Shang. Dovezile favorizează cercetarea triburilor și statelor create de duci sau prinţi subordonaţi unui rege, dar și studiile privind schimburile culturale între centrul Chinei și triburile și state aflate la frontieră, în perioada târzie a dinastiei Shang.  

Vasul pentru „flori de prun”, smălțuit cu motive de folori de lotus, descoperit în epava 1 din panta continentală de Nord-Vest din Marea Chinei de Sud

Vasul pentru „flori de prun”, smălțuit cu motive de folori de lotus, descoperit în epava 1 din panta continentală de Nord-Vest din Marea Chinei de Sud

Situl epavelor 1 și 2 de pe panta continentală de Nord-Vest din Marea Chinei de Sud datează din Dinastia Ming și se găsește pe fundalul mării între Insula Hainan și Arhipelagul Xisha. În pofida vechimii, situl a rămas intact în cea mai mare parte, fiind vestit pentru numeroasele relicve, fiind o descoperire arheologică majoră la nivel mondial. Ruina a atestat existența traseului din Marea Chinei de Sud a Drumului maritim al Mătăsii, dar și schimburile comerciale și culturale între China antică și alte state pe această linie de navigație.

Unele descoperiri arheologice noi au o mare valență în lămurirea evoluției civilizației chineze.  

Situl neolitic Mopanshan

Situl neolitic Mopanshan

Situl Mopanshan se află la o răscruce geografică, care leagă Nord și Sud, Est și Vest, constituind un bun eșantion pentru cercetarea evoluției societății și civilizației preistorice din cursul inferior al Fluviului Albastru (Yangzi), dar și pentru studiul apariției obiectelor rituale de bronz și a apariției primei dinastii din centrul Chinei.

Situl Wangzhuang din Yongcheng

Situl Wangzhuang din Yongcheng

Situl Wangzhuang din Yongcheng, provincia Henan, aparține culturii Dawenkou. Suprafața mare, structura completă, șanțurile inelare, mormintele și alte relicve exhumate presupun păturile sociale înalte din care făceau parte posesorii acestei așezări umane preistorice. Interesant este faptul că în situl Wangzhuang au fost identificate și elemente ale culturii Yangshao din centrul Chinei și culturilor Qujialing și Liangzhu din sudul Chinei.

Obiecte de bronz, în cimitirul Shuyuanjie din capitala dinastiei Shang

Obiecte de bronz, în cimitirul Shuyuanjie din capitala dinastiei Shang

Cimitirul Shuyuanjie este situat în partea de Sud-Est a sitului capitalei dinastiei Shang, aflat Zhengzhou, reședința provinciei Henan din centrul Chinei. Acesta este un cimitir nobiliar de rang înalt, din perioada mijlocie a Dinastiei Shang, cunoscut ca fiind cel mai vechi cimitir înconjurat de o zonă de apărare, descoperit până acum într-o capitală a dinastiei Shang.

Unele ruine au o mare valoare pentru cercetarea lucrărilor hidrotehnice, construcțiilor rituale și a artei ceramice.     

Secțiunea barajului Zhengfan din situl neolitic Qujialing

Secțiunea barajului Zhengfan din situl neolitic Qujialing

Situl neolitic Qujialing din Jingmen, provincia Hubei, cuprinde peste zece ruine mari neolitice, cu o vechime de 5.900-4.200 de ani. În afară de așezările omenești centrale și edificiile destul de complicate, în sit au fost excavate lucrări hidrotehnice pentru rezistența la secetă, retenție, aprovizionarea cu apa de uz zilnic și pentru irigații agricole, fapt care marchează saltul făcut de chinezii preistorici aflați pe cursul mijlociu al Fluviului Albastru (Yangzi) în transformarea naturii.  

Localizarea sitului Sijiaoping

Localizarea sitului Sijiaoping

Situl Sijiaoping din ținutul Li, provincia Gansu, vizează primul complex magnific din Dinastia Qin, găsit prin săpături. Se presupune că era destinat ceremoniei rituale și că a avut o mare influență asupra Templului Deyang din Dinastia Han și chiar asupra Templului Cerului și Templului Pământului din Beijing.

Pahar din porțelan alb, descoperit în situl cuptorului de ceramică Chencun din Huozhou

Pahar din porțelan alb, descoperit în situl cuptorului de ceramică Chencun din Huozhou

În situl cuptorului de ceramică Chencun din Huozhou au fost descoperite multe cuptoare de ceramică din dinastiile Jin, Yuan și Ming, dar și un număr de plăci din porțelan și utilaje pentru cuptor. Descoperirea a completat studiile despre istoria porțelanului alb și fin din nordul Chinei, aducând o mare contribuție la cercetarea istoriei porțelanului din China.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree