Aceaste fotografii cu copacii denși de mangrove, care sunt de-a lungul apei și unde trăiesc un număr mare de păsări marine și păsări migratoare... Aceastea au fost surprinse de Zeng Dejian, un fotograf care a documentat timp de doi ani peisajele de pe ambele maluri ale râului Hao din orașul său natal Shantou, provincia Guangdong, și le-a distribuit pe rețelele de socializare.
Fiind pădurea cu cea mai joasă altitudine din lume, mangrovele se dezvoltă în zona de variație a nivelului mării din cauza mareei, între nivelul fluxului și cel al refluxului. Pădurile de mangrove sunt cunoscute sub numele de "păduri marine" și reprezintă o resursă valoroasă a zonelor umede, care joacă un rol important în purificarea apei mării și în menținerea biodiversității. Potrivit unui raport al Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, peste 20 % din pădurile de mangrove din lume au dispărut în ultimii 40 de ani, iar China este una dintre puținele țări din lume cu o creștere netă a suprafeței acestora, datorită măsurilor de protecție a zonelor umede și conceptelor inovatoare de gestionare ecologică.
Provincia Guangdong din sud-estul Chinei are cea mai mare pădure de mangrove din țară. Începând cu anii 1990, aici au fost introduse multe specii de mangrove pentru a îmbunătăți ecosistemul zonelor umede și pentru a explora utilizarea durabilă a mangrovelor. Autoritățile din orașul Zhanjiang au combinat plantarea de mangrove cu acvacultură, utilizând momeala naturală și în același timp au îmbunătățit și randamentul economic al protecției mangrovelor. În orașul Zhuhai, se dezvoltă resurse turistice din mangrove, crescând astfel veniturile din turism.
În prezent, suprafața pădurilor de mangrove din China a crescut la 29 200 de hectare, o creștere de aproximativ 7200 de hectare de la începutul acestui secol. În timp ce ecosistemul a fost protejat în mod eficient, biodiversitatea a crescut în mod semnificativ, iar păsările acvatice rare, cum ar fi barza albă orientală și platalea minor au revenit în țară, ceea ce indică faptul că întregul ecosistem al zonelor umede se echilibrează.
