Șanse sporite pentru investitori străini în China
2024-03-08 19:36:24

 

„Ne încurajează politicile mai stabile, transparente și previzibile ale Chinei și hotărârea sa de a se deschide tot mai larg către exterior”, a declarat pentru China Media Group, vicepreședintele gigantului american Johnson & Johnson, președintele sucursalei în China, Song Weiqun, care urmărește intens în aceste zile sesiunile anuale ale celor două foruri, legislativ și consultativ.

Conform Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), în 2023, investițiile directe străine la nivel mondial au scăzut cu 18% față de anul 2022. În contextul în care țările lumii caută soluții pentru atragerea investițiilor străine, ce va face China? Raportul de activitate a guvernului prezentat de premierul Li Qiang în actuala sesiune anuală a forului legislativ, dă răspuns.  

În primul rând, guvernul chinez este angajat să lărgească catalogul privind sectoarele în care sunt binevenite investițiile străine, să ofere mai multe servicii investitorilor de peste hotare, să acorde mai multe facilități muncii, studiilor și excursiilor în China ale cetățenilor străini. Președintele Zonei Marii Chine a trustului german Siemens, Wang Hao, a opinat că atitudinea Chinei de a crea un mediu de afaceri de primă clasă consolidează încrederea comercianților străini.

Totodată, în raportul de activitate a guvernului există și măsuri de „relaxare”, precum reducerea continuă a listelor negative privind accesul la piața chineză al capitalurilor străine, anularea totală a restricțiilor la accesul străin în industria manufacturieră și facilitarea accesării la sectorul de servicii, cum ar fi cele legate de telecomunicații, medicină, etc. Președintele sucursalei în China a companiei americane Pfizer, Peng Zhenke, a subliniat că aceste măsuri etalează decizia fermă a Chinei în a lărgi deschiderea și a injecta un motor puternic pentru absorbirea investițiilor străine.

Printre măsurile chineze pentru atragerea investițiilor străine se numără și asigurarea condițiilor prielnice companiilor cu capital străin, astfel încât, acestea să poată participa, în conformitate cu legile și în mod echitabil, la programele cu achiziții guvernamentale, la licitații și proiecte publice, precum și la activitățile de elaborare a criteriilor acestora. Analiști în domeniu arată că aceste măsuri indică echitate și egalitate, oglindind sinceritatea guvernului chinez în facilitarea soluționării problemelor companiilor străine și promovarea implementării  proiectelor de investiții.

Capitalul străin constituie o forță importantă pentru construcția modernizării Chinei. Potrivit datelor oficiale, valoarea investițiilor străine utilizate efectiv de China în ianuarie 2024, a fost de 112,71 miliarde de yuani (15,7 miliarde USD), în creștere cu 20,4% comparativ cu luna decembrie 2023. În comparație cu ianuarie 2023, numărul companiilor cu capital străin nou înființate pe teritoriul Chinei a crescut cu 74,4%, fiind  4.588.

De ce piața chineză este apreciată de investitori străini în condițiile în care situația globală a investițiilor străine este încă slabă? Statisticile Chinei dau răspunsul, potrivit cărora, în ultimii ani, investitorii străini au obținut o rentabilitate de aproximativ 9% din afacerile lor în China, cifră care este relativ mare la nivel internațional. Rambursările bune generează continuu interesul acestora față de piața chineză.

Grupul HSBC a dezvăluit că în calitate de instituție financiară internațională care investește cele mai mari sume în China, a susținut sporirea anuală a investițiilor. Directorul companiei HSBC din China, Wang Yunfeng, a reiterat că în condițiile în care economia globală se confruntă cu o situație complexă și volatilă, economia chineză se revigorează. În plus, mega-piața și lanțul integrat de aprovizionare rămân antrenante pentru companiile întregii lumi.

Președintele Bayer în Zona Marii Chine, Zhou Xiaolan, a subliniat că deschiderea Chinei către exterior la nivel înalt oferă companiilor străine condiții avantajoase pentru inovare, investiții și dezvoltare. În schimb, aceste companii au devenit forța importantă pentru stimularea dezvoltării de înaltă calitate a economiei Chinei. Anul trecut, primul centru de inovare în China a companiei Bayer a fost dat în folosință la Beijing. Anul acesta, Bayer va finaliza construcția noului centru de aprovizionare la Hangzhou, care va da un impuls nou dezvoltării companiei în China.

Potrivit rapoartelor lansate de camere de comerț din SUA, Japonia și alte țări, majoritatea companiilor străine aleg continuu China ca prima sau una dintre primele trei destinații pentru investiții. Așa cum a spus și CEO-ul L'Oréal Paris, Nicolas Hieronimus, „Noi vom fi în China, pentru China și a ne dezvolta împreună cu China".

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree