FOTO/CFP
China a stabilit obiectivul pentru realizarea creşterii economice de 5% în 2024, după cercetări şi demonstrații ştiinţifice, a declarat preşedintele Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare şi Reformă din China, Zheng Shanjie.
A doua sesiune a celei de-a 14-a legislaturi a Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China (ANRPC) a organizat miercuri o conferință de presă despre reforma dezvoltării, bugetul financiar, politica monetară, afacerile comerciale şi titlurile financiare etc.
Zheng Shanjie a menţionat la conferinţă că obiectivul privind creşterea economiei chineze în 2024 corespunde cererilor anuale ale celui de-al 14-lea plan cincinal şi potenţialului creşterii economiei naţionale, care poate fi atins prin mai multe eforturi concentrate.