"Mașinile de acum sunt la fel ca iPhone-urile pe roți … colectează datele milioanelor de americani în fiecare minut, în fiecare zi, și le transmit la Beijing …". Aceasta este declarația adjunctului secretarului de stat american al comerțului, Gina Raimondo.
În ciuda faptului că sunt foarte puține mașini produse de China care circulă pe străzile din SUA, din cauza impozitelor și taxelor uriașe impuse acestora, practica nu este suficientă pentru unii politicieni americani care se sperie de aproape orice. În luna Decembrie 2023, departamentele americane au anunțat că autoturismele electrice nu se vor bucura de scutirea de impozite dacă au baterii fabricate în China. Apoi, în luna Februarie anul curent, guvernul american a anunțat că vor fi demarate inspecții de securitate națională asupra autoturismelor chineze conectate la Internet. Toate aceste acțiuni au arătat că ceea ce a afirmat Gina Raimondo nu este doar o declarație stupidă, ci o tentativă de a stârni dușmănie în rândul americanilor, pentru scopuri economice și politice.
SUA este o "țară pe roți", însă industria auto americană este în declin, în secolul 21. În ultimii ani, China a obținut rezultate remarcabile în acest sector. În 2023, exportul autoturismelor pe energii noi din China a înregistrat 1,2 milioane unități, în creștere cu aproximativ 80%, comparativ cu 2022. Marca chineză BYD a depășit Tesla, în privința vânzărilor auto pe energie electrică pură în trimestrul patru 2023, BYD ocupând pentru prima dată primul loc mondial. Acest lucru i-a iritat pe unii americani, inclusiv pe Gina Raimondo, adoptând măsuri de protecție sub pretextul securității naționale. Mai mult, această poziție va avea impact asupra alegerilor prezidențiale care se vor desfășura în acest an, mai ales în statele cu mulți muncitori, cum sunt Michigan și Ohio.
Rivalitatea este una dintre regulile fundamentale într-o economie globală liberă. Nici iPhone, nici mașinile electrice, nu vor aduce beneficii economice și politice dacă sunt limitate pe piață, fără să fie luată în considerare competiția liberă și corectă. Țara care s-a dezvoltat pe baza comerțului liber și concurenței de piață, a pornit în direcția opusă. Doamna Raimondo și colegii săi vor fi mai utili dacă vin cu argumente mai solide pentru promovarea industrii auto din SUA.