FOTO/Ministerul Afacerilor Externe al Chinei
Grupul celor 20 (G20) trebuie să aibă ca sarcina fundamentală promovarea cooperării economice internaţionale, perfecţionarea mecanismului de colaborare în domeniul politicilor macroeconomice, să acorde o atenţie prioritară problemei dezvoltării şi să promoveze reforma reglementărilor economice globale, a declarat Mao Zhaoxu, ministrul-adjunct chinez de Externe.
Reuniunea miniştrilor de Externe G20 a avut loc miercuri şi joi, la Rio de Janeiro (Brazilia). Prezent la reuniune, Ma Zhaoxu a cerut G20 să susţină multilateralismul real şi să sprijine ONU şi Consiliul de Securitate al ONU să joace un rol mai important. Acesta a subliniat că preşedintele Chinei, Xi Jinping, a lansat Iniţiativa de Securitate Globală, susţinând un concept nou privind securitatea comună, generală, cooperativă şi durabilă. Acesta este principiul de bază respectat de China, în rezolvarea problemelor majore internaţionale.
Actuala situaţie din Gaza este extrem de gravă, Consiliul de Securitate trebuind să își exercite atribuţiile conferite de Carta ONU, adoptând acţiuni cât mai urgent pentru încetarea focului şi ameliorarea crizei umanitare. China solicită convocarea unei conferinţe de pace, cu mare autoritate şi eficienţă reală, care să susțină eforturile pentru realizarea păcii şi stabilităţii permanente în Orientul Mijlociu, a arătat oficialul chinez.