Povești despre medicina chineză tradițională și africani
2024-02-22 09:21:11

Ceremonia aniversară a celor 60 ani de la înființarea mecanismului de trimitere a echipelor medicale chineze în străinătate a avut loc, recent, la Beijing. Datorită echipelor medicale trimise în diverse țări africane și a inițiativei „O centură, un drum”, mai mulți profesioniști chinezi au realizat un pod de prietenie dintre China și Africa. Medicamentele și tratamentele de medicină chineză au adus beneficii africanilor, fiind apreciate, având tot mai mulți iubitori.

Zhang Hong, specialist veteran în medicina chineză, a declarat că din 1963 când China a trimis în Algeria prima echipă medicală, peste 30.000 de cadre medicale chineze au fost trimise în 76 țări, fiind asigurat tratamentul pentru aproape 300 de milioane de pacienți. Totodată au fost construite peste 130 facilități medicale. 

Zhang a amintit că, în anii '70 ai secolului trecut, Mozambic a devenit țara pentru care provincia Sichuan, provincia sa natală, trimite echipe medicale, mulți profesori ai Universității de Medicină Chineză Tradițională din Chengdu au ajuns acolo. În 2017, Zhang Hong și doi colegi ai săi au fost invitați în Mozambic pentru a realiza cooperarea bilaterală în domeniul medicinii în cadrul inițiativei „O centură, un drum”. În mai puțin de șase luni, ei au inițiat cursuri de pregătiri de diferite niveluri de medicină chineză: cele primare vizează cunoștințele privind meridianele corpului uman, acupunctura în urechi, terapia cupping; cele medii cuprind alte două terapii care sunt masajul și moxibustia; cursurile avansate reprezintă acupunctura pe întregul corp. Zhang Hong și colegii săi vizează promovarea medicinii chineze și pregătirea personalului medical autohton care să se descurce și fără ajutorul lor. 

Tot mai mulți africani sunt pasionați de medicina chineză. Echipa lui Zhang a oferi zilnic terapie prin acupunctură pentru mai mult de 100 de pacienți, care stăteau la coadă încă din zorii zilei, în fața clinicii. Majoritatea studenților străini care vin în China pentru medicina chineză sunt din țări africane.

Chen Zhaoqi, director al celei de-a 27-a echipe medicale ale Chinei pentru Etiopia, a declarat că fiecare echipă are medici de medicină tradițională. Grație eforturilor depuse de ei, medicina chineză este foarte apreciată în Etiopia. Spitalul "Beijing" din Etiopia are deschis un centru de medicină tradițională chineză care primește zilnic un număr semnificativ de pacienți. În acest centru se oferă pregătiri pentru medicii etiopieni. Spre exemplu, acupunctura este atât de apreciată în Etiopia încât mulți oficiali au solicitat această terapie și masaj. Echipele medicilor chineze au făcut vizite la Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Africa (UNECA), Liga Africii și Institutul Confucius al Universității Addis Ababa, pentru a promova medicina chineză.

Chen susține că odată cu creșterea numărului de chinezi care au afaceri sau care s-au stabilit în țări africane, medicina chineză are o influență tot mai mare în Africa, trebuind să fie asigurată la nivelul legislației. În prezent, medicina chineză se bucură de o poziție legală doar în sistemul sanitar din Africa de Sud.

A 9-a echipă de medici chinezi pentru Etiopia a fost trimisă în luna Mai 2023, la Addis Ababa. Medicii chinezi au oferit tratamente tradiționale pentru 1.000 oficiali și militari etiopieni, dar și chinezilor de acolo. Liu a declarat că simte responsabilitatea de a promova medicina chineză în Africa, fapt care trebuie asigurat mai întâi de efectele tratamentelor făcute de ea pacienților. Ea a invitat pacienți cu probleme precum dureri, limitarea mobilității articulare, hemiplegie și afazie, să vină la tratament dacă sunt interesați de acupunctură. 

O localnică care suferea de hernie de disc lombară și sciatalgie, nu putea să stea pe partea dreaptă sau pe spate, neputând să doarmă nici după ce a urmat terapiile fizice ale departamentului de reabilitate. Liu Yueqiu a aplicat tratamentul prin acupunctură, iar după cinci zile femeia reușea să se descurce singură în activitățile cotidiene, reușind să se întoarcă la locul de muncă.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree