China și Elveția pot coopera în domeniul înaltelor tehnologii
2024-02-17 16:41:04

Încrederea este baza dezvoltării unor bune relații, Elveția sprijinind consultările și schimburile între țări la nivel bilateral sau multilateral, inclusiv dialogul cu China, a declarat Guy Parmelin, consilier federal elvețian - ministrul Economiei, Educației și Cercetării, în cadrul unui interviu acordat China Media Group (CMG).

Guy Parmelin a declarat că Elveția a fost între primele țări occidentale care au recunoscut Republica Populară Chineză și a fost prima din continentul european care a semnat un acord de liber schimb cu China. În plus, este membru fondator al Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură. În 2016, China și Elveția au anunțat stabilirea unui parteneriat strategic de inovare, aceasta fiind prima încercare a Chinei de a stabili un parteneriat strategic de inovare cu o altă țară.

Parmelin a mai arătat că Elveția poate furniza competențe profesionale în anumite domenii, în timp ce China are avantaje în dezvoltarea domeniilor high-tech, precum inteligența artificială și digitalizarea. Aceasta este noua provocare cu care se confruntă cele două țări, pentru că lumea s-a schimbat extrem de mult, Elveția și China trebuind să găsească soluții pentru îmbunătățirea cooperărilor.

Parmelin a amintit că Elveția este unul dintre fondatorii Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură, una dintre băncile de dezvoltare din cadrul financiar global. Prin intermediul acesteia, China și Elveția pot investi în țările participante la inițiativa "O centură, un drum", o inițiativă reciproc avantajoasă.

Nu în ultimul rând, Guy Parmelin a exprimat speranța ca în anul 2024 să fie restabilită pacea în unele zone ale lumii, întrunind interesele lumii și interesele elvețienilor.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree