Wang Yi s-a întâlnit cu omologul din Thailanda Parnpree Bahiddha-Nukara
2024-01-29 16:33:20

Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, a avut duminică în Bangkok convorbirea anuală cu omologul său thailandez, Parnpree Bahiddha-Nukara.

Wang Yi a declarat că ambele state sunt ca membrii unei familii, dar și buni vecini, prieteni și parteneri. El l-a citat pe președintele Xi Jinping, care spune că lumea intră într-o epocă nouă de tulburări, dar tendința erei de dezvoltare nu se va schimba. Promovarea unei comunități umane cu destin comun rămâne obiectivul diplomației chineze. Președintele Chinei Xi Jinping a mai lansat, după ințiativa „O centură, un drum” și alte trei inițiative globale, propunerea de a avea multilateralism egal și ordonat și o globalizare benefică și cuprinzătoare, propunerea care a primit apreciere în țările lumii și care demonstrează rolul Chinei de putere responsabilă. China este dispusă să aducă alături de Thailanda și alte țări emergente mai multă stabilitate și certitudine lumii. 

Șeful diplomației chineze a propus intensificarea schimburilor bilaterale la nivel înalt și un program de aniversare a 50 ani de la înființarea relației chino-thailandeze. Cele două țări trebuie să promoveze dezvoltarea calitativă a inițiativei „O centură, un drum”, să accelereze construcția liniei feroviare chino-thailandeze și să promoveze integrarea China-Laos-Thailanda. Trebuie întărite de asemenea schimburile umane, profitând de scutirea de vize din ambele părți. De asemenea, trebuie intensificată cooperarea juridică pentru a proteja turiștii și combaterea activităților infracționale transnaționale.

Parnpree Bahiddha-Nukara a declarat la rândul său că salută prima întâlnire anuală a omologului său, care este și cel mai important rezultat al vizitei în China din anul trecut a premierului Srettha Thavisin. Thailanda acordă o importanță deosebită parteneriatului cu China și susține principiul unei singure Chine. Ceremonia jubuliară a relației bilaterale este un eveniment emblematic, iar dezvoltarea relației bilaterale demonstrează înalta încredere reciprocă și profunda prietenie. Thailanda are deschiderea de a face în comun cu China un program aniversar, să intensifice schimburile umane, dezvoltarea verde și economia digitală. Thailanda apreciază inițiativele lansate de președintele Xi Jinping, susține multilateralismul și se opune decuplării economice.

Cei doi miniștri au semnat un acord de scutire de vize a persoanelor cu pașapoarte simple din China și Thailanda.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree