SUA suprimă dezvoltarea Chinei sub pretextul securității naționale
2024-01-22 17:10:34

Două comisii din Congresul american au transmis o scrisoare companiei de tehnologie elvețiană ABB, că din rațiuni de "amenițare și risc de securitate" cere explicații despre parteneriatul cu o compania chineză în timp ce ABB menține cooperări cu instituții guvernamentale americane, menționând în mod special că compania elvețiană a utilizat în porturile americane aplicații și tehnologie pe macaralele de origine chineză ZPMC. 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin, declarat că Washingtonul acuză că echipamentele chineze sunt proiectate cu backdoors, și că marcarele cu tehonolgie chineză sunt cal troian, și bateriile pentru mașinile electrice chineze ameniță securitatea națională. Sub pretextul securității naționale, intenția politicienilor americani de a limita dezvoltarea Chinei devine tot mai clară.

Oficialul chinez a subliniat că politicienii americani vorbesc despre respectarea regulilor, dar, de fapt, ignoră și încalcă regulile; vorbesc despre concurență loială, dar, de fapt, folosesc mijloace lipsite de scrupule pentru a suprima concurenții și a priva alte țări de drepturile lor legitime de dezvoltare.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree