Negocieri între armata și milițiile din Myanmar
2024-01-12 17:13:06

În urma eforturilor de mediere depuse de China, reprezentanții armatei birmaneze și ai celor trei organizații de miliție din nordul Myanmarului: Kokang, De'ang și Rakhine, au organizat, în perioada 10-11 ianuarie, negocieri de pace în orașul Kunming, provincia chineză Yunnan, ajungând la un acord de încetare a focului, a anunțat Mao Ning, purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe. 

Potrivit acesteia, părțile au consimțit încetarea imediată a focului, dezangajarea personalului militar pentru soluționarea pașnică, prin tratative, a disputelor și revendicărilor. De asemenea, părțile s-au angajat să nu pericliteze siguranța cetățenilor chinezi din zonele de graniță și a personalului obiectivelor chineze din Myanmar, să organizeze consultări privind încetarea focului.

"Menținerea tendinței de evoluție a tratativelor de pace privind încetarea focului în nordul Myanmarului corespunde intereselor diferitelor părți birmaneze, dar și ajută la menținerea păcii și stabilității în zonele de graniță dintre China și Myanmar", a declarat Mao Ning. 

China speră ca părțile birmaneze să aplice cu strictețe acordul încheiat, că vor continua dialogul și consultările, promovând procesul de pace în nordul Myanmarului. În această direcție, China va oferi sprijin și ajutor, jucând un rol constructiv, a mai declarat Mao Ning.


Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree