China solicită comunității internaționale să acorde sprijin Libiei
2023-12-19 19:00:45

    

China solicită comunității internaționale să ofere sprijin tuturor părților din Libia să exploreze o cale de dezvoltare adaptată la realitățile din această țară. În cadrul dezbaterilor pe problema Libiei organizate de Consiliul de Securitate al ONU, adjunctul reprezentantului Chinei la ONU, Dai Bing, a declarat că interferențele externe și impunerea de soluții nu pot restaura pacea și stabilitatea în Libia, singura cale fezabilă fiind aceea de a respecta suveranitatea și rolul principal al Libiei, de a acorda sprijin părților libiene în depistarea unei căi de dezvoltare corespunzătoare cu realitățile din țară. China sprijină ca misiunea ONU să acționeze pentru promovarea dialogului și consultărilor și să ia în considerare preocupările juste ale diferitelor părți.     

China cere părților implicate să respecte acordul de încetare a focului, să pună în aplicare rezultatele încheiate în cadrul Comisiei militare unite „5+5”, iar forțele externe și mercenarii să se retragă ordonat și cât mai rapid. De asemenea, Beijingul solicită comunității internaționale să majoreze fondurile pentru asistența umanitară în Libia, a mai declarat Dai Bing. 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree