China și SUA aprofundează parteneriatul în domeniul schimbărilor climatice
2023-12-15 19:03:17

Trimisul special al Chinei pentru schimbări climatice, Xie Zhenhua, alături de reprezentantul special al președintelui american pentru probleme climatice, John Kerry, au susținut un discurs comun în cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28) privind întărirea cooperării chino-americane în acest domeniu. Cele două părți au confirmat Declarația Sunnylands privind consolidarea cooperării în vederea abordării crizei climatice, pe care au încheiat-o în luna noiembrie, ajungând la mai multe de consensuri în implementarea activităților climatice.

China și SUA, în calitate de două mari puteri, ar trebui să aprofundeze schimburile și cooperarea privind schimbările climatice. În acest context, s-a hotărât formarea unui echipe comune de lucru, fapt care promovează procesul multilateral și îndeplinirea obiectivelor contribuțiilor ambelor părți, a declarat Xie Zhenhua.

La rândul său, John Kerry a reiterat că colaborarea dintre SUA și China nu doar că accelerează eforturile proprii, dar aduce și oportunități COP28 care a avut loc în Dubai.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree