Rolurile Chinei în combaterea schimbărilor climatice
2023-12-12 08:37:06

FOTO/CFP

China a promovat activ guvernanța climatică globală, jucând cinci roluri, eforturile sale fiind recunoscute de toate părțile.

Rolul 1: Membru important al țărilor în curs de dezvoltare

Potrivit datelor Băncii Mondiale, PIB-ul pe cap de locuitor al Chinei a fost, în 2022, de 12.720 USD, reprezentând doar 1/6 din nivelul SUA, 1/4 din nivelul Germaniei și 1/3 din nivelul mediu al UE, ocupând locul 67 la nviel mondial. Venitul Național Brut (VNB) pe cap de locuitor a fost de 12.850 USD, locul 62 în lume. Potrivit unui raport prezentat de ONU, Indicele Dezvoltării Umane (IDU) al Chinei a fost, în 2021, de 0,768, locul 79 în lume. Potrivit standardelor internaţionale universale, China nu a depășit pragul necesar pentru intrarea în rândul ţărilor cu venituri mari. Poziția Chinei, de cea mai mare țară în curs de dezvoltare este un fapt incontestabil.

Rolul 2: Entitate emergentă cu responsabilități istorice neschimbate

Emisiile de dioxid de carbon produse în perioada 1850-2019 în America de Nord și Europa reprezintă 23% respectiv 16% din totalul global. Nivelul Chinei în acest domeniu este încă foarte scăzut, reprezentând doar 1/8 din nivelul SUA și 1/4 din nivelul Uniunii Europene.

În 2022, emisiile de dioxid de carbon pe cap de locuitor din SUA au fost de 14,44 de tone, iar emisiile de dioxid de carbon pe cap de locuitor din UE de 1,4 ori faţă de nivelul mediu mondial. În acelaşi timp, nivelul emisiilor de dioxid de carbon din China au continuat să cadă, nivelul fiind mai redus cu peste 51% faţă de cel din 2005.

Cu toate acestea, responsabilitățile istorice asumate de China în reducerea emisiilor de dioxid de carbon nu s-au schimbat, ţara adoptând o atitudine pozitivă, răspunzând provocărilor generate de schimbările climatice.

Rolul 3: Contributor la schimbarea modului de producere a energiei, pentru realizarea saluturilor în dezvoltare

China s-a angajat de mult timp să promoveze dezvoltarea și utilizarea pe scară largă a energiei nefosile și să optimizeze structura energetică. În structura energetică primară a Chinei, cărbunele a reprezentat aproape 66% din total în 2015, şi de 56% în 2022. Capacitatea instalată a energiei nefosilă în China a crescut până la 50,9% în Iunie 2023, depășind pentru prima dată în istorie capacitatea instalată a energiei fosilă. Până în Octombrie 2023, capacitatea de generare a energiei electrice din sursele regenerabile instalată în China a depășit 1,4 miliarde de kilowați, reprezentând 49,9% din capacitatea totală instalată, ţara situându-se pe primul loc în lume de mai mulți ani consecutivi.

Pe de altă parte, China continuă să crească inovația tehnologică și să promoveze reduceri semnificative ale costului de producere a energiei regenerabile. În 2023, prețul modulelor fotovoltaice din China a ajuns la 1.000 de yuani/kilowat, în scădere cu peste 90% față de 2010. În prezent, 50% din echpamentele eoliene şi 80% din echipamentele fotovoltaice din lume sunt fabricate şi furnizate de China, fapt care a adus o contribuţie istorică la promovarea creşterii economiei mondiale într-un mod ecologic şi cu emisii de dioxid de carbon scăzute.

Rolul 4: Promotor al dezvoltării coordonate a economiei, societății și mediului

China a adoptat și aplicat, în 2013, "Planul de acțiune pentru prevenirea și controlul poluării aerului", "Proiectul de reducere a poluării şi emisiilor de dioxid de carbon şi creşterea eficienţei protecţiei mediului", "Legea de promovare a economiei circulare (revizuită în 2018)" și o serie de politici şi regulamente privind vârful de carbon și neutralizarea carbonului pentru promovarea dezvoltării coordonate a economiei, societății și mediului.

Din 2013 până în prezent, China a păstrat o creştere medie anuală a consumului de energie de 3%, care a asigurat un ritm de creştere medie anuală a economiei de 6,2%. Pe baza asigurării securității energetice, alimentare, climatice și a mediului, China a promovat procesul de transformare într-un mod de dezvoltare ecologică şi cu emisii de dioxid de carbon scăzute a economiei şi a societăţii. 

Rolul 5: Susţinător ferm al procesului multilateral al guvernanţei globale climatice

De-a lungul anilor, China a susținut justiția pe scena internaţională, intensificând dialogul cu țările în curs de dezvoltare și cu cele dezvoltate, privind combaterea schimbărilor climatice. În același timp, China a promovat cooperarea internaţională constructivă pentru încheierea mai multor consensuri incluzive, transparente și pragmatice în procesul multilateral al guvernanţei globale climatice.

În calitate de membru al familiei "Sudul Global", China a promovat cooperarea Sud-Sud în domeniul schimbărilor climatice, oferind unui număr de peste 160 de țări asistenţă pentru dezvoltare, construind cu peste 150 de ţări iniţiativa "O centură, un drum". Până în prezent, China a organizat 57 de clase de pregătire în cadrul cooperării Sud-Sud, la care au participat peste 4.000 de cursanți din peste 100 de ţări, derulând 75 de proiecte de cooperare, pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să facă față provocărilor în domeniul schimbărilor climatice.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree