Actuala rundă a conflictului israeliano-palestinian durează de mai bine de o lună, provocând peste 15.500 de morți de ambele părți, inclusiv peste 5.800 de copii din Fâșia Gaza. În acest context, președintele Chinei, Xi Jinping a prezentat miercuri trei "teme urgente", în cadrul summitului special al liderilor BRICS privind chestiunea palestiniano-israeliană, lansând un apel tuturor părților implicate să înceteze imediat focul, să asigure accesul umanitar și să împiedice extinderea conflictului. De asemenea, Xi a subliniat că soluția fundamentală pentru a ieși din ciclul conflictului palestiniano-israelian este punerea în aplicare a soluției celor două state.
Este de remarcat că, înainte cu o zi de discursul președintelui Xi, o delegație a miniștrilor de externe din țările arabe și islamice a vizitat China. Aceștia au ales China ca primă oprire pentru medierea internațională a conflictului, ceea ce reflectă încrederea ridicată în China și recunoașterea poziției juste a Chinei.
Acest lucru se datorează faptului că chinezii iubesc pacea, se opun violenței și întotdeauna vorbesc în mod corect și fac cum spun. De la declanșarea noii runde a conflictului, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a avut discuții aprofundate cu omologii din numeroase țări și organizații internaționale. Trimisul special al guvernului chinez pentru problema Orientului Mijlociu a vizitat Egiptul, Qatar și alte țări și a participat la Summitul pentru pace de la Cairo privind problema palestiniană. În plus, China a furnizat asistență umanitară de urgență în valoare de două milioane USD, prin intermediul Autorității Naționale Palestiniene și al agențiilor ONU, precum și alimente, medicamente și alte bunuri umanitare de urgență în valoare de 15 milioane yuani, pentru Fâșia Gaza, prin intermediul Egiptului. De asemenea, China s-a angajat să continue asistența materială în conformitate cu nevoile locuitorilor din Fâșia Gaza. Se poate spune că eforturile Chinei de a promova negocierile de pace au durat atât timp cât a izbucnit actuala rundă de conflict.
China a deținut președinția rotativă a Consiliului de Securitate al ONU și a promovat în Consiliul de Securitate adoptarea Rezoluției 2712, privind problema palestiniano-israeliană. Aceasta este prima rezoluție relevantă adoptată de Consiliul de Securitate de la izbucnirea noii runde a conflictului palestiniano-israelian și prima rezoluție adoptată de Consiliul de Securitate privind chestiunea palestiniano-israeliană din ultimii șapte ani.
Analiștii sunt de părere că nu a fost ușor pentru Consiliul de Securitate să adopte această rezoluție, China depuând mari eforturi în acest sens, demonstrând simț de responsabilitate ca țară majoră, dovedind încă o dată că a fost întotdeauna un constructor al păcii mondiale și un apărător al ordinii internaționale.
În urma eforturilor comune ale tuturor părților, guvernul israelian și Hamas au anunțat, miercuri, că au ajuns la un acord de încetare a focului pe durata a patru zile. Cu toate acestea, o încetare a focului de scurtă durată nu poate rezolva în mod fundamental problema israeliano-palestiniană. Rezoluția 2712 a Consiliului de Securitate al ONU ar trebui să fie pusă în aplicare cât mai curând posibil. Propunerea Chinei merită o analiză aprofundată din partea Palestinei și Israelului și a comunității internaționale. Problema Palestinei nu ar trebui să devină o rană care nu se poate vindeca.