Xi Jinping l-a primit pe președintele Dumei de Stat a Federației Ruse Viaceslav Volodin
2023-11-22 19:50:58

Președintele chinez, Xi Jinping s-a întâlnit, miercuri, cu președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Viaceslav Volodin. Xi a subliniat faptul că amble state au interese comune largi și au ajuns la un consens privind aprofundarea coordonării strategice și a cooperării practice în diferite domenii. Cu ocazia împlinirii în 2024 a 75 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale, China este dispusă să aprofundeze parteneriatele reciproc avantajoase, mai ales, cele dintre organismele legislative care au un rol major în asigurarea stabilității relațiilor bilaterale. Duma de Stat a Fededației Rusei și Adunarea Națională a Reprezentanților Poporului din China speră la intensificarea schimburilor pentru a asigura construirea comună a inițiativei "O centură, un drum" și colaborarea din cadrul platformelor multilaterale, precum Uniunea Economică Eurasiatică, Organizația de Cooperare de la Shanghai, BRICS și G20.

Volodin a declarat, la rândul său, că relațiile Moscovei cu Beijingul au atins cel mai bun nivel din istorie. Reprezentanții din Duma de Stat au ajuns la consensul dezvoltării relațiilor cu China. Partea rusă aderă ferm la politica o singură China, sprijină protejarea suveranității și integrității teritoriale. Guvernul rus este dispus să consolideze schimburile și cooperarea între organe legislative și partide, să pună în aplicare în mod activ consensul celor doi șefi de stat pentru dezvoltarea susținută a parteneriatului strategic China-Rusia.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree