Semnale pozitive eliberate în performanța economică a Chinei
2023-11-20 15:07:28

FOTO/CFP

Tendința bună a creșterii în industria serviciilor, redresarea continuă a industriei producătoare de echipamente, amplificarea amplorii investițiilor în active fixe, sporirea rapidă a consumului de servicii... Biroul Național de Statistică din China a publicat, în 15 noiembrie, datele economice din octombrie, arătând că, odată cu implementarea efectivă a măsurilor macroeconomice, economia țării a continuat să se recupereze și pune o bază solidă pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare economică și socială pe tot anul.

Dacă ne uităm la datele din octombrie, putem vedea că economia Chinei emite încetul cu încetul un semnal bun și pozitiv. Din punctul de vedere al producției, în luna octombrie, producția industrială a accelerat într-un anumit ritm, valoarea adăugată industrială națională peste dimensiunea desemnată crescând cu 4,6%, accelerând cu 0,1% mai mult decât în luna precedentă, înregistrând o creștere de 0,39% față de luna precedentă. În ceea ce privește consumul, cererea de pe piață a continuat să se redreseze, iar vânzările au înregistrat o creștere bună. Vânzările totale cu amănuntul de bunuri de consum au crescut cu 7,6% în octombrie, comparativ cu perioada similară a anului trecut și cu 2,1% mai rapid decât în luna precedentă. Din punctul de vedere al investițiilor, scara investițiilor continuă să se extindă, investițiile în active fixe din ianuarie până în octombrie crescând cu 2,9%, structura investițiilor continuând să se optimizeze.

În ce privește importurile și exporturile, în octombrie, importurile și exporturile totale de bunuri au crescut cu 0,9%, înregistrând o scădere de 0,7% în septembrie. Importurile, în luna septembrie, au scăzut cu 0,9%, și au crescut cu  6,4% în octombrie. Importurile de mărfuri de bază au înregistrat o creștere mai rapidă, ceea ce reflectă faptul că și cererea internă se îmbunătățește treptat. Capacitatea de aprovizionare cu vehicule cu energie nouă, care a atras mult atenția, a continuat să fie optimizată și îmbunătățită. În octombrie, producția de vehicule cu energie nouă a ajuns la 927.000 bucăți, în creștere cu 27,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar exporturile acestora au crescut cu 88,5% față de anul precedent.

Pe măsură ce diverse măsuri continuă să funcționeze și să consolideze coordonarea, indicatorii economici se îmbunătățesc, așadar, o serie de instituții financiare internaționale au majorat așteptările în ce privește creșterea economiei chineze în acest an. Fondul Monetar Internațional (FMI) se așteaptă ca Produsul Intern Brut real al Chinei să crească cu 5,4% în 2023. JP Morgan Chase consideră că ritmul de redresare economică a Chinei va continua și a majorat prognoza de creștere a PIB-ului pentru 2023 la 5,2%, de la 5% anterior. UBS a majorat prognoza de creștere a Produsului Intern Brut al Chinei în 2023 la 5,2%, de la 4,8% anterior. Prognoza Deutsche Bank a fost majorată la 5,2%, de la 5,1%, iar cea a Nomura Holdings la 5,1%, de la 4,8%.

Ritmul de redresare economică este constant, iar semnalele sunt din ce în ce mai clare. În cadrul măsurilor combinate și a eforturilor active ale actorilor de pe piață, China se concentrează pe extinderea cererii interne și pe stimularea încrederii, promovând continuu îmbunătățirea susținută a performanțelor economice și a dinamicii endogene și facilitând realizarea unei creșteri calitative și cantitative rezonabile a economiei. În etapa următoare, se preconizează că rolul îmbunătățirii cererii în stimularea producției va fi consolidat în continuare, iar pe măsură ce factorii pozitivi ai performanței economice continuă să se acumuleze, rezistența, vigoarea și potențialul dezvoltării economice a Chinei vor continua să iasă la iveală.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree