Un leu mascul adult de la un circ din Ladispoli (Italia) a scăpat din cușcă și a fost capturat după câteva ore. Anunțul că leul se plimbă pe străzi a fost făcut, sâmbătă, 11 noiembrie, la ora 5.00, iar animalul a fost prins la ora 22.00, în apropierea unei școli. Leul era în stare bună, dar înspăimântat și ușor hipotermic.
Circul de la care a plecat leul a anunțat că acesta ar fi fost eliberat intenționat. Autoritățile fac acum investigații.