Realitatea.ro - Sistemul de asistență socială, reformat din temelii
2023-11-10 15:45:12

,,Sistemul de asistență socială, reformat din temelii" aflăm de la Realitatea.ro. Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind reforma sistemului de asistenţă socială, care permite retragerea "mult mai rapidă" a licenţei în cazul centrelor care nu respectă normele în vigoare, se arată într-un comunicat al Executivului. Potrivit sursei citate, au fost simplificate multe dintre proceduri, debirocratizate etapele şi întărită funcţia de control efectiv în teren pe care o au inspectorii sociali. "Noul cadru legal nu mai permite funcţionarea vreunui centru de asistenţă socială înainte de controlul temeinic în teren al inspectorilor, în cel mult 15 zile de la transmiterea cererii de licenţiere. Durata licenţei provizorii se reduce de la 12 luni la 3 luni, respectiv 6 luni pentru centrele fără cazare. De asemenea, licenţa provizorie se acordă o singură dată. Cei care doresc acreditarea vor fi consiliaţi gratuit de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), astfel încât să cunoască toate obligaţiile pe care le au potrivit legislaţiei", se arată în comunicatul Guvernului.

 

Textul integral AICI

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree