,,Primele informații despre evacuarea celor peste 250 de români din Gaza" aflăm de la Realitatea.ro. Primele informații despre evacuarea cetățenilor români din Gaza au fost făcute publice duminică seară de ministrul Afacerilor Externe. Luminița Odobescu a anunțat ce a discutat cu omologul său egiptean despre situația cetățenilor români și a membrilor de familie care au solicitat sprijin. Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a avut, duminică, o convorbire telefonică cu omologul egiptean, Sameh Shoukri, fiind abordată şi situaţia cetăţenilor români din Gaza, informează MAE. Peste 250 de cetățeni români și membri de familie au solicitat sprijin pentru a părăsi Fâșia Gaza. În ultimele zile a fost deschis punctul de trecere de la Rafah, dintre Gaza și Egipt, fiind lăsați să părăsească fâșia sute de cetățeni străini. Printre aceștia nu a fost niciun român. Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut duminică, 5 noiembrie 2023, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe egiptean, Sameh Shoukri. „În cadrul convorbirii, cei doi miniștri au exprimat îngrijorare față de situația umanitară critică din Fâșia Gaza și au convenit coordonarea eforturilor pentru introducerea ajutorului umanitar în enclavă. Totodată, cei doi interlocutori s-au referit la situația cetățenilor români și membrilor de familie care au solicitat sprijin în vederea evacuării din Fâșia Gaza.
Textul integral AICI